La Balul de la Petru Poni a fost mai grav decât „banana”: Fetiţe de 12 ani dansează şi fredonează „POP YOUR PUSSY!”! Ce fac ISJ şi Protecţia Copilului?

Scandalul cu melodia cu versuri licenţioase la un bal al bobocilor de la un liceu din Roman are, de fapt, o dimensiune şi mai gravă (Acuzaţie: Boboacele şi bobocii de la un liceu romaşcan au ascultat „POP YOUR PUSSY”!). Reacţiile unor organizatori ai balului de la Petru Poni  sau ai unor apropiaţi ai acestora, care au încercat să arate că melodia nu a fost vreo probă în concursul de Miss au clarificat subiectul arătând că problema e şi mai gravă: versurile cu „POP YOUR PUSSY” au făcut parte din colajul muzical remixat pe care au dansat… nişte fete de 12-13 ani care fac parte dintr-o trupă de dans care a prezentat un program artistic în timpul balului!

Încercare de disculpare a organizatorilor se dovedeşte, astfel, penibilă. Au permis ca pe scena evenimentului pe care l-au organizat şi l-au girat nişte copile de 12 ani să danseze şi să fredoneze „POP YOUR PUSSY” iar momentul artistic rexpectiv a fost dedicat altor copii, un pic mai mari (care au vazut, ascultat, poate au fredonat, s-au bâţâit şi ei pe muzică şi, fireşte, au aplaudat).

Încă o dată se dovedeşte că oficialii din Educaţie sunt praf şi pulbere, de multe ori, la organizare. După subiectul „banana de la Cluj”, a fost grijă mare să nu se repete manifestări similare. Dar onor managerii sau responsabilii din Educaţie nu au fost în stare să urmărească fondul problemei ci doar forma. Da, la Petru Poni nu a fost concurs cu banana. Nu s-a mimat sexul oral. S-a cântat despre sex (versurile au multiple conotaţii) şi s-a dansat pe o melodie cu astfel de versuri. Aici ar fi treaba ISJ!

Treaba Protecţiei Copilului e mai ales pe partea cu copilele din trupa de dans. Pe felul în care le este completată educaţia cu participarea la o trupă unde fundalul muzical este cel menţionat. Oricine ştie ce înseamnă o trupă de dans e conştient că după zeci, poate sute de ore de antrenament pentru o anumită partitură, plus alte zeci de ore de spectacole, fetele ştiu pe de rost versurile melodiilor. Şi le cântă şi ele. Chiar e recomandat în astfel de trupe de dans (inclusiv la majorete) ca partea coregrafică să fie completată prin atitudine şi prezenţă scenică, adică fetele chiar să fredoneze pentru a arăta publicului că participă total la actul artistic. Iar trupa respectivă de la Roman este una cunoscută, cu multe reprezentaţii la diverse evenimente.
Evident că fetiţele respective, de 12 ani!, sunt puse într-o situaţie jenantă. Nu sunt nici stripteuze, nici escorte, ca astfel de mesaje licenţioase să le vină mănuşă. Şi la fel de evident este că instructorul trupei trebuia să aleagă cu atenţie versurile melodiilor. Cum şi organizatorii de la Petru Poni aveau obligaţia – dacă erau profesionişti – să ceară înainte de spectacol, tuturor artiştilor invitaţi melodiile pe care vor cânta sau dansa.

Alo! ISJ şi Protecţia Copilului! Voi ce credeţi: e normal, educativ şi „în interesul major al minorului” ca nişte copile de 12 ani să danseze la un Bal al Bobocilor pe „POP YOUR PUSSY”?

TRADUCERE. Versul „pop your pussy like that” are diverse înţelesuri, iar cel mai decent sună cam aşa: „Miscă-ţi păsărica aşa”. Sunt şi altele, mai frontale, în care „păsărică” rămâne dar se schimbă verbul. Pentru ISJ facem precizarea că nu e vorba de „păsărica” de la zoologie.

Daniel Vinca