30 de medici români au semnat o scrisoare deschisă pein care cer Președintelui României, Guvernului și parlamentarilor ”încetarea politicii de perpetuare a stării în care se află România de un an încoace şi revenirea la starea de normalitate”, calificâdnd drept greşită strategia de combatere a pandemiei.
Ei critică obligativitatea purtării măştii în aer liber, monitorizarea temperaturii la intrarea în magazine şi solicită anularea interdicţiilor de circulaţie, întreruperea promovării vaccinurilor anti-COVID.
Citeste si Arafat și Secta „Restricții fără număr”, DESFIINȚAȚI! Motivarea Sentinței istorice de la Cluj!
Infractorul „sifon” Bălăeasa, infiltrat ca provocator la protest!
De asemenea, ei cer ca medicii să poată utiliza propriile scheme de tratament pentru pacienţii cu COVID, iar autorităţile să nu mai inducă psihoze şi să nu mai manipuleze date statistice.
”Noi, semnatarii acestui document, solicităm Preşedintelui Iohannis, parlamentarilor şi guvernanţilor încetarea politicii de perpetuare a stării în care se află România de un an încoace şi revenirea la starea de normalitate.
În ultimele 12 luni, din postura de giranţi politici, aţi initiat, tolerat şi încurajat o strategie greşită, care este împotriva românilor. Aţi încălcat Constituţia României, legile şi convenţiile internaţionale privind drepturile pacienţilor (Convenţia de la Oviedo) pentru o viroză care are morbiditate şi mortalitate asemănătoare cu ale unei gripe sezoniere.
Noi, medicii cu ştiinţă de carte şi conştiinţă, uniţi în convingeri şi adevăr, vă atragem atenţia că măsurile pe care le-aţi luat sunt fie absurde, fie ineficiente, fie fără logică din punct de vedere ştiinţific. În acest sens, vă solicităm ca, de îndată, să:
1. Încetaţi cu obligativitatea purtării măştilor, mai cu seamă în aer liber.
Măştile sunt dispozitive medicale şi, dacă nu sunt utilizate corect, nu folosesc la nimic! Ba, mai mult, după o perioadă scurtă de purtare într-un spaţiu nesteril, acestea devin focare de infecţie, întrucât se umezesc, iar germenii găsesc în ele un mediu de cultură perfect. Despre cele neconforme (majoritatea celor care se gasesc in Romania ) nici nu mai vorbim.
Încetaţi să ne obligaţi copiii să poarte măşti la şcoală! Este nociv, este inuman, este degradant, este fără rost!
2. Încetaţi cu monitorizarea temperaturii la intrarea în magazine sau în alte instituţii!
Determinarea temperaturii şi triajul epidemiologic pe care îl fac “medicii-agenţi de pază” este un act medical care ar trebui să fie efectuat (conform legislaţiei româneşti, dar şi mondiale, în materie) numai de personal calificat. Monitorizarea temperaturii corpului nu este doar ilegală, efectuată în condiţii improprii şi cu instrumente neadecvate, ci şi total ineficientă, întrucât febra nu este un simptom specific numai infecţiei cu SARS-Cov2.
3. Încetaţi cu interdicţiile de circulaţie! Interzicerea circulaţiei cetăţenilor în anumite intervale de timp nu are nicio logică din punct de vedere epidemiologic.
Prin măsurile restrictive, aţi decredibilizat Poliţia si Jandarmeria. I-ati transformat pe politisti si jandarmi în infractori, impunându-le să aplice nişte acte administrative care încalcă flagrant Constituţia şi legile ţării!
4. Încetaţi cu promovarea vaccinurilor anti-Covid!
Legislaţiile românească, dar şi cea europeană, interzic reclama la medicamente. Vaccinarea este un act medical. Niciun act medical nu poate fi făcut sub constrângere sau presiune! Serurile utilizate în acest moment în România sunt de fapt terapii genice experimentale, aflate în fază de testare până în 2023, iar administrarea lor în condiţiile în care populaţia nu este informată corect şi complet, reprezintă un malpraxis grosolan, o crimă cu premeditare la adresa românilor.
5. Nu mai obstrucţionaţi medicii să-şi trateze pacienţii cu scheme de tratament pe care le consideră ei ca fiind cele mai potrivite pentru aceştia!
Medicina este o profesiune liberală, iar medicii au întreaga libertate de a alege ce medicamente cred ei de cuviinţă pentru a-şi vindeca pacienţii. Nu mai impuneţi protocoale terapeutice anti-Covid „oficiale”, în care tronează medicamente experimentale (unele dovedite ca ineficiente sau chiar toxice), transformând astfel populaţia României într-o colonie de cobai.
6. Încetaţi cu discreditarea şi compromiterea corpului medical, a actului medical, a spitalelor. Orice voce din lumea medicală care îndrăzneşte să rostească public o altă opinie decât cea oficială este discreditată în cel mai grosolan mod posibil. Reglementările Codului Deontologic al Medicilor care interzic unui medic dreptul la libera exprimare sunt anticonstituţionale.
7. Încetaţi cu manipularea statisticilor medicale şi cu obligarea medicilor să falsifice certificatele de deces!
Oameni care au murit de patologii diverse au fost declaraţi morţi de Covid. Mai mult decât atât, aţi închis spitalele, interzicând accesul românilor la servicile medicale. Bolnavi cu patologii cronice au decedat pentru că nu a mai avut cine să îi trateze sau opereze, în timp ce secţii întregi, spitale întregi chiar, stăteau goale, sub pretextul ca se vor aglomera, din cauza unei false pandemii.
8. Opriţi strategia greşită de comunicare (posibil programatică), prin anunţuri zilnice apocaliptice, care conduce la depresii grave în populaţia şi aşa îngrozită de problemele financiare rezultate din năruirea activităţii economice în toate domeniile! De peste un an, se anunţă zilnic doar numărul (neverificabil) de nou-infectaţi, numărul de cazuri grave din ATI (neverificabile) şi numărul de decese (care includ decesele la pacienţi fără simptome de Covid), dar nimic despre cei vindecaţi. Din acest motiv, starea de spirit a românilor se agravează constant. Niciun cuvânt de încurajare, de încredere într-un viitor bun, dimpotrivă. Iar un lucru binecunoscut în medicină este acela că scăderea moralului şi stresul induc deprecierea importantă a imunităţii organismului.
9. Stopaţi campania de denigrare a medicilor (în special a celor din ATI) şi a activităţii spitaliceşti, deoarece aceasta conduce la scăderea încrederii populaţiei în sistemul de sănătate şi la neprezentarea sau la prezentarea tardivă a pacienţilor la medic, având drept consecinţă înmulţirea numărului de cazuri grave, cu amplificarea costurilor de tratament, dar şi la înmulţirea numărului de decese!
10. Stopaţi distrugerea economiei României! V-aţi exercitat discreţionar puterea asupra cetăţenilor şi a firmelor româneşti împingându-le către faliment. Dumneavoastră nu înţelegeţi medicina, aveţi sfătuitori necalificaţi sau rău intenţionaţi. Vă rugăm, lăsaţi medicii să facă medicină, că asta e profesia lor, şi sprijiniţi-i!
11. Nu mai terorizaţi populaţia, nu mai induceţi psihoze, nu mai manipulati datele statistice! Încetaţi cu stările de urgenţă/alertă motivate prin aşa-zisa „pandemie”! Ea nu există, mai cu seamă atât timp cât nu a fost declarată printr-un act oficial!”.
Citeste si Infractorul „sifon” Bălăeasa, infiltrat ca provocator la protest!
PNL Neamț îl desființează pe baronul-inculpat! „Arsene este vinovatul moral al incendiului de la Spital în care au pierit 10 oameni!”
Documentul este semnat de Damian Baciu, medic pediatru, specialist în vaccinologie, Ioan Cordoş, medic primar de chirurgie toracică, Adina Alberts, medic primar de chirurgie plastică, Răzvan Constantinescu, medic primar interne şi gastroenterologie, Camelia Smicală, medic specialist medicină de urgenţă, Aurel Băcean, medic primar neurochirurg, Monica Pop, medic primar oftalmolog, Adrian Cacovean, medic primar de chirurgie cardiovasculară, Iulian Şerban, medic primar chirurg, Mihaela Baciu, medic pediatru, Dan-Decebal Gavrilescu, medic primar medicină de familie, Lavinia Ispas, farmacist, Iulia Florică, farmacist, Dragos Dinulescu, medic dentist, Mircea Puşcaşu, medic dentist, Ştefan Vasile Ştefănescu, medic dentist, Cristina Metea, medic dentist, Iulia Popescu, medic dentist, Viorel Negulescu, medic dentist, Daniela Dumitrescu, medic dentist, Laurenţiu Gheorghe, medic dentist, Galina David, medic dentist, Alina Gabriela Iordache, medic dentist, Mihaela Domuţă, medic dentist, Constanţa Hudema, medic dentist, Brânduşa Câmpean, medic dentist, Mădălina Ruxanda, medic dentist, Diana Lazea, medic dentist, Suciu Tanasie, medic dentist.
Scrisoare a fost făcută publică azi, 2 aprilie 2021.
Citeste si Arafat și Secta „Restricții fără număr”, DESFIINȚAȚI! Motivarea Sentinței istorice de la Cluj!
PNL Neamț îl desființează pe baronul-inculpat! „Arsene este vinovatul moral al incendiului de la Spital în care au pierit 10 oameni!”
V.N.
De ce doar 30,ceilalți se mulțumesc cu sporul de Covid,sau nu se simt medici?
Felicitări pentru curajul de a spune adevărul !!!
Cum se face ca majoritatea “medicilor” care au semnat aceasta “scrisoare” sunt medici dentisti si ei nu au vreun rol in tratarea pacientilor cu COVID-19.
De cand sunt medicii dentisti capabil sa argumenteze un subiect care nu are legatura cu cariera lor medicala?
Nu inteleg cum puteti posta asemenea aberatii numai pentru a creste numarul de vizualizari.
Curaj dupa un an??? DE ce tac toti medicii de peste un an??
Ceea ce scrie in acest articol o stim toti oamenii de rand , insa ce am putea face noi oameni de rand impotriva unor infractori politici la nivel mondial si cand spun mondial stiu ce spun deoarece am studiat in cadrul unui doctorat, despre istoria orientului mijlociu…de unde se da sa zic asa ora exacta in toata lumea…pentru cine e interesat sa stie mai mult sa se documenteze sa vada ca politicieni nostri sunt prea mici sa se impuna unor forte nucleare cum sunt irakul, america , rusia si mai nou china…asa scrie cred ca 30 de articole mult mai eficiente decat prostia asta
Cine si ce sa inteleaga!? Guvernanti, specialisti, cei care va pricepeti si intelegeti, puneti-va deacord!. Am 74 de ani, atat de CONFUZA, nu am fostin viata mea. Oare asa o sa MOR?
Trimiteti toti asta guvernantilor.
Crede.ma Dl. DAN ca dentistii au tot dreptul sa vorbeasca despre acest subiect. Au tratat oameni cu HIV, cu tot felul de boli si stiu ce vorbesc ei. Bine ca sunt capabili politicienii sa vorbeasca despre acest subiect. Asa ca scoateti capul din nisip si apoi comenteaza.
Sa nu spună medicii dentisti ca i a obligat cineva sa declare deces pe vre un certificat de deces. Putina decenta, domnilor! Sora mea a murit in spital anul trecut, in Iulie, de pneumonie și nu i s a trecut pe certificatul de deces COVID.
Lumea a luat-o razna rău de tot! Constat cu stupoare că sunt și medici bătuți în cap sau au interesul să susțină ceea ce susțin! Atunci de ce chirurgii poartă măști în timpul operațiilor, unele durând ore întregi? Masca de… pandemie este, în principiu de unică folosință! Nu vi s-a întâmplat niciodată ca pe stradă câte un dobitoc fără mască să se apropie și să vă sufle ori chiar să vă tușească sau strănute în nas? Puneți-vă, la naiba creierul ”la contribuție”! Dacă vă mai este normal! Nu mai ”puneți botul” la tot felul de bazaconii! Pe tot teritoriul Franței este carantină totală și nimeni nu comentează! Se putea să nu fim noi, românașii, deștepții lu’ pește prăjit, alfa și omega ale omenirii?! În realitate – vai mama noastră!
Aștept momentul când ies medicii sa dezvăluie ce au fost puși sa semneze ! Ce se întâmpla in realitate in spitale .. Nu vor reuși sa stea pe”mute” toată viața !
Dacă nea vîndut țara și pămîntul pe jumate ce vreți că 30% din forța de muncă a plecat și vor să mai omoare 30% din cei mai amărîți și voi gata ați luato în serios cînd ei glumind rîzînd ne sufocă .Plătitorii de taxe se supun și ați văzut cum se înghesue ei să dea banii cum începe anul ca nu cumva să moară și să fie neplătite taxele impuse de hoți .Da taxele sunt obligatorii iar drepturile noastre sunt niște glume la ei .Sa umplut țara de consilieri locali poliție locală și toate nemurile angajate pe unde se poate dubla posturile .Mai mor și Medici dar mai ales vor muri cei care au dat otrăvuri la alții că li sa dictat sau plătit mulți bani .AVEȚI GRIJĂ VOI MEDICII CARE PROTESTAȚI ARĂTÎND ADEVĂRUL VEDEȚI DE UNDE BEȚI O CAFEA SAU ALTE CUMPĂRĂTURI .DOAMNA ȘOȘOACĂ NU MAI ERA DE NUI ZICEAM EU CUIVA DIN AUR SĂ FIE ATENȚI DACĂ SUNT CONTRA CU TOȚI DIN FOSTELE PARTIDE CĂ SE PUN PE EI ȘI SUNT MULȚI SATANIȘTI .ȘI ORI LUPTAȚI ORI VĂ LĂSAȚI CĂ NUI BINE NUMAI SĂ ÎNCERCI DĂI ÎNAINTE CĂ LUMEA VINE LA ADEVĂR .AVEȚI GRIJĂ ȘI CÎND MERGEȚI LA STRĂINI VĂ TRIMIT CU TREABĂ PE UNII CARE ZICEȚI PE NUME ACUMA ȘI TE OTRĂVEȘTE MAI TÎRZIU SAU ÎN ALTĂ ȚARĂ …Ni se pare că mor unii așa zis de oboseală dar cred că e de la ce rău a făcut și cui .Poți cădea tu fără săi faci rău cuiva chiar înainte de a face ceva fiind apărat de Divinitate mori și dgeaba neobosit inainte de a face ceva rău cuiva protejat DECI PLATA VINE ȘI ÎN AVANS A UNUI PĂCAT CARE NUMAI SA MENTALIZAT DAR NU Sa PRODUS .
Există însă , un Tratament Naturist de 200-1700 de ori mai puternic decât Toată Medicina Modernă , cu care , se poate vindeca în 20 minute orice fel de infecție virusologică Oricât de Gravă , chiar și muribunzii , cum ar fi Ebola , Covid , Gripă , Malaria , etc , iar Virușii Morți sunt un Vaccin Natural 100% eficient care oferă o imunitatece celulară poate anihila orice nou atac în 3 minute , și ține , cam 17 ani .
Este un tratament ieftin deoarece puteți să îl preparați acasă simplu în circa 7 zile , costă cam 25 lei .
Am tratat și alte boli grave , și Ereditare , chiar și cancere în 10-30 zile fără nici un efort pentru pacient , dimpotrivă .
Tel meu 0725/422-927 , sunt din Timișoara .
Ar trebui ca toți din sistemul sanitar să se ridice și să arate pe cei ce i-au șantajat ca să facă crimele și raportările mincinoase .
Afară din sistemul sanitar cu Gunoaiele societății , cu drept de calificare în alte domenii decât medical și să fie judecați de tribunale .
Haideți să începem cu un Nou Început .
Faceți Marea Curățenie !!!!!
La fel și cu politicienii !!!!!
Cinste acestor medici care scot adevărul la vedere spunând lucrurilor pe nume!
Felicitari medicilor care au curajul sa spuna adevărul!
Tare mă tem că medicii ăia au fost înghiţiţi de Şoşoacă… Nici măcar nu trebuie să termini un curs de sanitari ca să-ţi dai seama de aberaţiile din aşa-zisul memoriu, darămite să faci medicina şi să spui că-i un soi de „gripă sezonieră”… Mă rog, dacă-s toţi la nivelul Monicăi Pop, ar fi de înţeles.
Bravo medicilor pentru că au curajul să critice PSIHOZA COLECTIVĂ in care ne tine presa plătită de guvern.
Autoritățile nu sunt credibile pentru că au schimbat permanent discursul, au improvizat și parcă ascultă orbește de o comandă exterioară.
Cei care intreabă de ce sunt așa multi medici dentiști: simplu, pentru că restul medicilor NU sunt liberi, depind de managerul spitalului care e numit politic. Abia cei privați au o anumită libertate să vorbească fără consecințe directe deși și pe ei ii pot pedepsi. Ministerul e represiv cu medicii dizidenți.
Argumentele sunt clare, ele trebuie zisă și mentinută dezbaterea. Culmea e că CTP, mandruță și influensări fără formatie medicală linșează medici adevărați care fac argumente raționale și stiintifice, nu insultă prostește cum fac unii pe forum aici
Jumate din America e deschisă. Germania a luat o turnantă fascistă. și trage toată europa după ea in noul lagăr pandemist.
Nu exista niciun act normativ care sa-i oblige pe medici sa falsifice certificatele de deces, ei fac aceasta fapta pentru sume uriase de bani fara sa-i oblige nimeni in mod legal.
Acesti medicii care falsifica certificatele de deces, aratand in fals cauza decesului de covid, trebuie sa stie ca sunt niste infractori care savarsesc infractiunile de fals intelectual, aderare si sprijinire a unui grup infractional organizat, complicitate la genocid si crima impotriva umanitatii.
Tare imbecili mai sunteți.