Doi soți tineri din Poliția Neamț, Georgiana (ex-Moșu) și Bogdan Pușcașu părăsesc sistemul în această lună, reorientându-se spre mediul privat.
Polițista lucrează la Biroul de Presă al Poliției Neamț, soțul e la Biroul Circulație din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț.
Ieri, Georgiana a și anunțat colaboratorii din presă (pe un grup dedicat de whatsapp) despre această schimbare din viața și cariera ei. Evident, anunțul a fost făcut pe un ton foarte elegant:
Cei doi au o vechime de câțiva ani în Poliție. El a lucrat inițial ca polițist de Rutieră la București dar s-a transferat la Neamț pentru a fi alături de aleasa inimii lui. Au și făcut cununia civilă și, după cum spun unii colegi de-ai lor, au nunta programată în această toamnă.
Aceiași colegi care cunosc situația celor doi tineri polițiști spun că motivele acestei decizii țin și de dorința de mai bine dar și de o anume dezamăgire care s-a tot dezvoltat cu privire la actualele joburi.
„El polițist de rutieră la București, s-a transferat la rutiera aici, pentru ea, după ce s-au cunoscut. Acum amândoi pleacă din Poliție prin demisie dezgustați de mediul de lucru, de sistemul de rahat și de salariile de 3 lei în comparație cu chestorii care ne dau lecții de la București. Se duc amândoi în privat, de la 1 septembrie. Când mă refer la sistem e vorba de aceleași dezamăgiri pe care le au și cei doi dar și noi,cei care încă mai rămânem. Vedem toți cum sunt puși șefii, că se dau anumite sporuri în mod netransparent, ba uneori sunt beneficiari cei de prin birouri nu polițistul din stradă. Noi, cei cu 5-6 ani vechime în muncă, luăm leafă, per total, la vreo 3.000 lei, cu toate sporurile incluse. Să plătești din banii aceștia și o chirie, să întreții casa, poate și o mașină, să mai și mănânci și să te și îmbraci e aproape imposibil. Am înțelege aceste lefuri dacă șefii noștri, de aici până la București ar fi plătiți cu un plus de 50 la sută. Dar nu, ei au lefuri și de 4-5 mii de euro, își dau ei între ei fel de fel de sporuri de excelență, mașinile noi ajung tot la ei, să defileze la Prefectură sau la Guvern și noi alergăm în teren, după infractori, cu mașini de pe care curg tablele.
Iar Ordinea Publică și Rutiera sunt subdimensionate față de organigramă…
Suntem ca acei constructori care sunt urmăriți cu drona pe șantier dar ei nu au nici salopete, nici cască și sapă cu târnăcopul și au fost trimiși doar 2 în loc de 5, la muncă…
Ne crucim și noi când citim în presă ce afaceri fac șefii din IGPR sau Minister cu fel de fel de achiziții discutabile, la calitate sau la preț.
Iar în sistemul nostru toată lumea pune biciul pe polițistul tânăr dar care e plătit modest…”, a declarat un polițist care cunoaște și motivele soților Pușcașu dar și alte detalii din sistem.
Este evident că acești tineri punctează ceea ce vede oricine: politicienii au interesul vădit ca Poliția să fie o instituție slabă, cu șefi obedienți.
Un detaliu elocvent: deși IPJ Neamț ar trebui să fie condus, prin lege!, de un șef de inspectoral plus doi adjuncți (numiți toți 3 în funcții înurma unor concursuri), în acest moment, „echipa managerială” este formată dintr-un singur adjunct ÎMPUTERNICIT (deci fără concurs) care este și DESEMNAT ca să conducă IPJ Neamț, după cum arată chiar siteul instituției:
Și, prin forțarea legii care prevede o singură împuternicire pentru 6 luni, comisarul șef Osoianu este cel puțin la a 2-a împuternicire…
În acest timp, șefii din IGPR și din MAI au, probabil, alte probleme importante în agenda lor, nu să organizeze concursuri pentru astfel de funcții, așa cum cere legea.
D.V.
sursa foto – Vestea
In Piatra Neamt nu exista Politie Rutiera.Nu e nici o paguba pentru cetatenii acestui oras lasat de izbeliste de acest departament intitulat ”’de circulatie”.E o gluma sa spuna cineva ca ”lucreaza la ”Politia Rutiera”.Nu exista.
Nu stiu unde a” lucrat” baiatul asta insa e clar ca in oras ..nu.Poate statea pe la Savinesti degeaba cu ”radaru” ala in timp ce orasul este terorizat de ani buni de nenorociti de motociclisti,cocalari cu harburi de masini veniti de la tara care mazacesc si polueaza zi de zi acest oras fara ca nimeni sa-i opreasca sau sa-i verifice.
Nu am vazut un filtru de Politie care sa-i opreasca pe acesti analfabeti care fac curse zi de zi in oras,cu zgomote asurzitoare produse de tobe modificate sau pe criminalii care circula cu toate harburile de masini care scot tone de fum si ne imbolnavesc de cancer.
Este o indolenta si o nesimtire maxima din partea Politiei acestui oras.Nu fac nimic,nu-i vezi niciunde,stau ascunsi sa treaca timpu si sa iasa la pensia speciala la 40 de ani.
Cel mai bine este sa se desfiinteze Politia Rutiera din oras ca nu exista oricum.