În urma lui rămân o soţie şi o fetiţă de doi ani şi 5 luni! Jandarmul Constantin Toma, de 42 de ani, s-a stins duminică dimineaţa în Spitalul Judeţean Neamţ iar nedumerirea rudelor este cu atât mai mare cu cât acesta, fost sportiv de performanţă, era un munte de om şi refuzase internarea cu câteva ore mai devreme după ce diagnosticul de la UPU a fost „o banală răceală”.

Este practic un nou caz în care oameni care se simt rău ajung în spital, la UPU, analizele ies oarecum OK (aşa li se spune oamenilor), se mai întremează, merg acasă şi ori mor la domiciliu ori, câteva ore mai târziu, îşi dau obştescul sfârşit tot la Spital unde au fost duşi din nou cu Ambulanţa.

Trista şi incredibila poveste cu pacientul care ajunge la spital şi părăseşte unitatea sanitară după ce i se spune că nu e nimic grav este relată chiar de soţia acestuia: „Până la ora 2 ieri după amiază (N.R. – sâmbătă) nu a avut niciun simptom. La ora 2 am stat cu toţii la masă, noi împreună cu copilul. La somnul de amiază al copilului a început să aibă frisoane, fără febră, stare de rău, de vomă. Am mers la Spital, la Urgenţe. Nu puteam să stau acolo cu copilul, acolo, la UPU. El a stat cam 3 ore, de la 3 şi jumătate până pe la 7 seara. Îl sunam la telefon, mi-a spus că i-au făcut analize, că i-au ieşit în limite normale. Am şi foaia acasă, e făcut şi ecograf la plămâni, nu avea nimic, aşa spun ei… I-au recomandat internarea dar i-au spus că e o banală răceală că o să fie vorba de un paracetamol, de… Ştiind că are copil mic acasă, că are serviciu, a doua zi era de tură – poate asta a fost greşeala lui – a semnat că refuză internarea”.

Ce urmează pare de domeniul incredibilului mai ales că, doar cu câteva ore mai devreme omul fusese supus unor analize medicale. „După 3 ore – externat fiind pe la ora 7 seara, deci pe la 10 – s-a ridicat să bea un pahar cu apă şi a leşinat, deodată, aşa, pe gresia din bucătărie. M-am speriat. S-a ridicat apoi singur, a redevenit conştient dar am chemat Salvarea. A venit foarte repede, în vreo 3 minute, noi stând foarte aproape de Staţia de Salvare. A spus, tot aşa, că este răcit, i-a făcut un agocalmin, haideţi la spital. Eu am rămas cu copilul, au mers nişte rude… Aşteptam un semn, asta fiind pe la ora 11. Deja pe la ora 1 şi jumătate am fost sunată că este resuscitat, că este foarte rău… A fost o chestie de două ore jumătate, trei maxim… Deja când am ajuns eu şi am vorbit cu medici mi-au spus că şansele sunt mai mult să moară decât să trăiască.
Mi-au spus că a făcut stop cardio-respirator, că i s-a coagulat sângele în organism, i-au cedat toate organele pe rând, în decurs de jumătate de oră maxim şi… nu se ştie”.

Care e cauza morţii? Soţia jandarmului nu ştie, spunând biata de ea ce i-au spus cei de la Spital: „Ar fi ceva gen septicemie, suspectează şi o meningita virală, de aia am făcut şi noi cei care am intrat în contact cu el am făcut o doză preventivă de antibiotic. Dar nu, nu mi-au dat răspuns clar. Aşteptăm rezultatele necropsiei…”.

Jandarmul Constantin Toma a făcut 16 ani sport de performaţă şi nu orice sport ci rugby, în Liga 1 (ultimul club la care a fost legitimat fiind, probabil, CSU Ştiinţa Petroşani). Şi după ce s-a lăsat de sportul de performanţă acesta ducea o viaţă foarte ordonată, făcea în continuare zilnic mişcare (cel puţin 30 de minute numai de exerciţii fizice, după cum spun apropiaţii), mergea în drumeţii, era adeptul unei alimentaţii sănătoase. La testele fizice periodice de la Unitatea de Jandarmi din Neamţ, rezultatele obţinute îl clasau mereu printre primii.

Probabil că necropsia va stabili o cauză a morţii şi, după principiul „mortul e de vină”, refuzul iniţial al acestuia de a rămâne internat deşi nu i s-a furnizat un diagnostic care „să-l lege” de patul de spital va fi acoperirea perfectă. Ce mai contează că lunar sunt sute de oameni care, la Spitalul Judeţean Neamţ, bazaţi şi pe diagnostice la fel de non-panicarde, procedează la fel, merg acasă şi nu mor ca din senin.

În urma unui jandarm mort la 42 de ani (cu o constituţie fizică de urs, fost sportiv de performanţă) rămân o văduvă şi o fetiţă orfană la mai puţin de 2 ani şi jumătate.

Şi, pentru toţi ceilalţi, profani în Sănătate, o dilemă. O dilemă de care se vorbeşte tot mai des, de fapt un adevărat fenomen, cu pacienţi care ajung la urgenţe, lise iau analize, se fac radioscopii, tomografii şi para-analize, nu li se spune oamenilor un diagnostic clar, „analizele sunt în general bune”. Oamenii mai cad din picioare de leşinaţi ce sunt (cu analizele bune în braţe), unii mai şi mor, dar dacă „analizele sunt ok” nu e nimeni vinovat.

Or mai fi trebuind calibrate aparatele astea sofisticate, or mai fi trebuind, poate, schimbaţi reactivii? Nu ştim! Or mai fi trebuind să vină mai repede, poate chemaţi mai des, specialiştii care sunt de gardă pe secţiile de specialitate? Iarăşi nu ştim!

Ştim în schimb replica „în spital se mai şi moare” pe care o auzim, ca pe un fel de leit-motiv, în astfel de cazuri. Cam des, cam tineri, cam fără explicaţie, ne permitem să spunem ca profani ce suntem…

Daniel VINCA