Enoriaşii aflaţi joi noaptea, la slujba oficiată în Biserica Bicaz Chei 2 (Paraclisul Maicii Domnului) au asistat la un inedit remember dedicat primei Regine a României, Elisabeta, soţia Regelui Carol.

La terminarea slujbei, în predica sa, preotul Dumitru Marin a făcut o interesantă trecere de la Elisabeta (mama lui Ioan Botezătorul) la cea care a purtat pentru prima dată coroana de Regină a României. Un fragment din această inedită lecţie de istorie poate fi vizionat mai jos:

Transcrierea respectivei predici, în rândurile care urmează:

„Iubiţi credincioşi, dacă acum câteva zile vă vorbeam despre Grigore Vieru, Poetul Unirii, cel care a pătimit pentru credinţa sa că românii de pe ambele maluri ale Prutului sunt fraţi, astăzi o să vă vorbesc despre o alt personaj important din istoria noastră. Azi, 18 februarie s-au împlinit 100 de ani de la trecerea la cele veşnice a primei Regine a României.
Multe din pildele din sfânta Liturghie sunt întâlnite în viaţa noastră de zi cu zi sau în istoria noastră. Şi dacă mai devreme aminteam de Sfânta Elisabeta, să rămânem la acest nume, dar cu rezonanţă în istoria românilor.
La noi, Elisabeta a fost soţia Regelui Carol 1, primul rege al României.
În ceea ce ne priveşte pe noi, românii, ar trebui să fie o pildă pentru fiecare dintre noi. Regina Elisabeta a fost de origine germană. Nu a fost româncă. Şi când s-a căsătorit cu Regele Carol, când a venit pe pământ românesc, a făcut câteva lucruri care ar trebui să nea tuturor de gândit. Prima dată s-a botezat în credinţa orotodoxă pentru că trăieşte într-o ţară ortodoxă. Al doilea lucru pe care l-a făcut: s-a dezbrăcat de hainele ei, din Germania, şi a îmbrăcat costum naţional, costum popular românesc ca să dea valoare şi să arate că haina populară românească nu este purtată doar de ţărani ci este purtată de oameni demni cu o frumoasă ţinută şi de români adevăraţi. Şi ca să scoată în evidenţă frumuseţea României – aţi văzut poate dumneavoastră prin filme gen Orinet Expres – ea, Regina Elisabeta (şi cu Regele Carol) a construit la Sinaia Palatul Peleş. Şi a făcut o cale ferată care să lege România şi ţările Europei, vestice. Şi gara în care trebuia să oprească trenul Orient Expres a fost Gara Sinaia. De ce? Pentru ca toţi turiştii care opreau să facă un popas, trebuia să privească în stânga şi în dreapta, cât de frumos este ţinutul României, cât de frumoasă este ţara în care stă. Dar nu s-a oprit Regina Elisabeta doar la aceste aspecte care să scoată în evidenţă frumuseţea ţinutului pe care îl călcăm, curăţenia aerului pe care îl respirăm, gustul bun al hranei româneşti autentice ci, mai mult decât atâta, a privit că sunt în ţară mulţi bolnavi. În timpul războiului a ajutat 17.000 de răniţi şi a îngrijit familiile rămase acasă, văduve, copii de răniţi şi de oameni necăjiţi, din banii personali sau ai casei Regale. Regina Elisabeta a terminat de construit Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Tot ea – dimpreună cu regele Carol – a terminat şi înfrumuseţat Mănăstirea Trei Ierarhi şi în Bucureşti este cel mai mare spital de orbi. Regina Elisabeta a făcut acel spital de orbi şi s-a îngrijit de bolnavii din România considerându-i ca fiind proprii copii. De atunci i s-a dat un nume cu care a rămas în istorie „Regina – Mama celor sărmani”, <<Elisabeta – Mama celor sărmani>>. Şi dacă Elisabeta a fost mama Sfântului Ioan, Botezătorul Domnului, şi s-a plecat cu sfială spre Maica Domnului care purta în pântece pe Hristos, iată că şi Elisabeta din istorie s-a aplecat asupra poporului român şi este demn pentru noi să ne amintim şi de acest lucru pentru că, să ştiţi dumneavoastră, Biserica face parte şi ea din istoria neamului românesc. De aceea, nu putem să nu ne reamintim rădăcinile noastre. Am simţit trecutul, trăim prezentul şi privim cu încredere spre viitor. Viitorul este bun dacă ne închinăm Maicii Domnului, căreia i-am făcut paraclis şi pe care am rugat-o să se coboare cu milă şi să se roage <<Bunul meu fiu, Hristoase, mângâie pe cei întristaţi şi ajută pe cei bolnavi!>>. În veci, amin!”.

Predica preotului Dumitru a urmat unei slujbe de un ceas şi jumătate, oficiate înainte de miezul nopţii în frumoasa biserică ce străjuieşte de pe dealul pe care e amplasată comuna Bicaz Chei. Înainte de ora 22, Biserica era deja aproape plină de enoriaşii care, după tradiţie au venit la slujba de joi noaptea. Şi, dacă la început, în Biserică erau aprinse lumini şi candelabre, la scurt timp, toate acestea au fost stinse.

Preţ de mai bine de un ceas, slujba a avut loc doar la lumina a 3-4 lumânări. Şi cei doi preoţi şi enoriaşii au stat în tot acest timp în genunchi şi nu doar în biserică ci în toată zona respectivă nu se auzea nicio şoaptă în afara rugăciunilor şi a cântecelor sfinte…

Dincolo de detaliile ritualice specifice, de remarcat e faptul că această biserică era plină, în miez de noapte. Şi aşa e în fiecare joi noaptea, după cum ne-au spus cei care se împărtăşesc de aici din flacăra vie a credinţei strămoşeşti…

Daniel Vinca