Metoda Orlando! Trei mucoşi de până în 12 ani au smuls poşeta unei femei…

Revine în Piatra Neamţ moda tâlhăriilor comise de minori – chiar de vârste foarte fragede – ale căror ţinte sunt bunurile femeilor. O demonstrează un ultim caz petrecut chiar ieri, când 3 copii cu vârste de până în 12 ani au tâlhărit o femeie.

„În ziua de 17 decembrie a.c., Poliția municipiului Piatra Neamț a fost sesizată despre faptul în zona Pieții Centrale din municipiu, că trei minori au deposedat prin violență o femeie de o poșetă care conținea bunuri personale și suma de 252 lei. Polițiștii au identificat și depistat minorii suspecți, care au vârste de 10 si 12 ani, toți domiciliați în municipiu. În urma extinderii cercetărilor, polițiștii au stabilit că în cursul aceleiași zile, cei trei minori au mai comis încă două infracțiuni de furt din societăți comerciale de pe raza municipiului Piatra Neamț”, menţionează Poliţia Neamţ.
Minorii sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar în cauză a fost sesizată și DGASPC Neamț în vederea luării măsurii legale conform Legii 272/2004.

În Piatra Neamţ, respectivul mod de acţiune este cunoscut drept „Metoda Orlando”, minorul cunoscut sub acest apelativ având zeci şi zeci de astfel de fapte comise în ultimii ani.

V.N.

cop poseta talharie