Harbuz, sceptic despre noul spital cu 11 etaje: „Îi țin deschisă portiera celui care îl face în termenul anunțat!”

Fostul deputat Liviu Harbuz și-a anunțat scepticismul în ce privește construirea unui nou spital la Piatra Neamț, de 11 etaje, în termenul anunțat de actualii lideri din administrația județeană.

„Îi țin portiera de la mașină celui care face un așa spital, în termenul anunțat. Vorbim despre spitalul din proiectul ăla frumos, de 11 etaje și îi țin portiera cu maxim respect, nu ca să-i prin degetele”, a spus Harbuz, președinte Pro România Neamț în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o mai devreme cu Iurie leancă, fost premier al Republicii Moldova (amândoi fiind candidați pe lista pentru euroalegeri).

În aceeași notă ironică, Harbuz a făcut referire la „proiecte science fiction”, „care vor fi mai înalte decât Muntele Ceahlău”, iar Leancă a amintit, citând-o pe Corina Crețu despre spitalul regional de la Iași care e tot pomenit de PSD în promisiuni electorale dar nu a fost făcut nici măcar studiul de fezabilitate deși ar fi fost disponibile resurse europene nerambursabile pentru așa ceva.

Deși Harbuz nu a pomenit numele personajului căruia ar fi dispus să-i țină deschisă portiera la mașină ca un majordon sau șofer de serviciu, a fost evident că era vorba de Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Liviu Harbuz a făcut și câteva referiri critice la adresa echipei de la PNL Piatra Neamț care conduce acum orașul.

Vom reveni.

Daniel VINCA

2 thoughts on “Harbuz, sceptic despre noul spital cu 11 etaje: „Îi țin deschisă portiera celui care îl face în termenul anunțat!”

  1. Desi omul nu imi inspira nici cea mai mica incredere,de data asta va trebui sa ii dau dreptate…..chestia asta cu noul spital e doar praf in ochii prostilor,o mare fasaiala. Cand tu nu ai bani sa asfaltezi corect strazile,sa schimbi dalele de piatra de pe trotuare unde oamenii isi rup picioarele,te lauzi ca ai cu ce sa construiesti un asa colos??? Ma face sa cred ca omul ala fumeaza legale sau mai rau de are asa halucinatii….

  2. Eu il pup in fund pe Ionel Arsene daca e gata in 10 ani, daca nu, el pe mine in p…. Mincinos ordinar si viitor condamnat penal.

Comments are closed.