VIDEO / Bombă electorală la Neamț: Pinalti îl susține pe Panaite

Gheorghe Ștefan a anunțat azi, în conferință de presă, că îl susține pentru funcția de primar de Piatra Neamț pe Vasile Panaite (PUSL).
Conferința a fost susținută de cei doi și a reprezentat cea mai vizibilă vectorizare a (pre)campaniei din Neamț, în condițiile în care, în ciuda altor detalii, Ștefan rămâne „primarul care a revoluționat Piatra Neamț”, după cum a precizat chiar Panaite.

Ștefan (cunoscut drept Pinalti) a spus că principalul motiv care l-a determinat să revină pe scena politică („ca simpatizant”) este faptul că unele dintre proiectele lăsate de el la plecarea din Primărie nu au fost duse la bun sfârșit. De asemenea, acesta a punctat faptul că, în comparație cu ceilalți competitori, Panaite are și experiența administrativă (primar 4 mandate, prefect, secretar de stat) și aptitudinile necesare pentru a fi primarul de care Piatra Neamț are nevoie…

Fostul primar (timp de 3 mandate) de Piatra Neamț a spus că nu este mulțumit de actuala administrație din Piatra Neamț și că se alătură echipei Panaite și datorită relațiilor vechi dintre ei dar și pentru că candidatul PUSL a fost singurul care i-a solicitat sprijinul.

D.V.