DEBANDADĂ FINACIARĂ la Primăria Podoleni / Amărâţii plătesc impozite şi taxe, şmecherii sunt… omişi

podoleni

Un document al Curţii de Conturi (pe un control realizat în 2014 pentru execuţia bugetară din 2013) relevă că la Primăria comunei Podoleni (judeţul Neamţ), ideea de disciplină financiară, de lege şi administraţie pentru cetăţean a fost înlocuită de un mecanism în care nu ştii cât e vorba de INDOLENŢĂ şi cât de alte ÎNVÂRTELI ONEROASE.
Practic, din cele constatate de inspectorii Curţii de Conturi rezultă că administraţia păstorită de primarul CRISTIAN CROITORIU merge pe principiul haiducesc/banditesc “luăm de la unii şi uităm de alţii”. Sau – şi mai ciudat pentru un primar social-democrat – “câte puţin de la mulţi amărăţi şi foarte înţelegători cu cei care au de dat mai mult…”.

Concret, în timp ce majoritatea locuitorilor din Podoleni contribuie la sacul bugetului local cu taxele pentru terenuri, imobile, autoturisme etc, contribuabili mari, care datorau sume de ordinul miliardelelor de lei vechi sau a sutelor de milioane de lei vechi nu au prea fost deranjaţi de aparatul de specialitate care este la butonul primarului Croitoriu.

Sunt mai multe speţe interesante – considerate PREJUDICII sau ABATERI – în Decizia Curţii de Conturi pe acest fenomen al taxării ciudate a contribuabililor importanţi (ba o omisiune de 210.000 lei – peste 2 miliarde lei vechi – de plată a unei firme cu balastieră, ba vreo 9.400 lei (94 milioane lei vechi) neîncasaţi de la o Asociaţie de Vînîtoare şi fiecare din ele este, în sine, un interesant studiu de caz.

Tot studiu de caz, numai bun de predat la un Curs despre “Bani mulţi, din condei, din lucrări de la buget”, este şi o investiţie pe un drum din Podoleni (lucrare de peste 2.000.000 lei noi – 20 miliarde lei vechi). “Băieţii deştepţi” au învârtit din condei (schimbare diriginte şantier, modificarea soluţiei tehnice cerută de primarul Croitoru etc) iar condeiul inspectorilor de la Curtea de Conturi a adunat, a înmulţit şi a scăzut şi a determinat o “eroare” de 125.331 lei (un milliard şi 250 de milioane de lei vechi), adică un prejudiciu în dauna Unităţii Administrativ Teritoriale Podoleni.

Culmea cheltuirii banului public la Primăria condusă de Cristian Croitoriu este faptul că şi audit financiar realizat în instituţie a fost plătit, la un moment dat,  (după cum spune tot Curtea de Conturi) în afara legii (“nu există bază legală pentru respectiva cheltuială”).

Pomelnicul neregulilor financiare din Primăria Podoleni este mult mai mare. Practic, ar trebui câte un articol separat (de ce nu?) pentru fiecare din “abaterile”, “neregulile”, “suspiciunile, “nelegalităţile” comise de Croitoriu şi subordonaţii săi.

Vom reveni.

Daniel Vinca

4 thoughts on “DEBANDADĂ FINACIARĂ la Primăria Podoleni / Amărâţii plătesc impozite şi taxe, şmecherii sunt… omişi

  1. NU.L MAI PLINGETI PE CRISTI. O SA PUNE DE UN CHIOLHAN LA TAZLAU, CHEAMA SI PE PROTECTORUL LUI HARBUZ SI PE ALTI PRIMARI CA EL SI BEAU DE SUPARARE O DAMIGEANA!!!

  2. CE, BA FOMISTILOR, VA E CIUDA CA E SMECHER DOMNU CRISTI? HAI SICTIR, PAPAGALILOR!!!

  3. sa vezi smecherie la pirnaie pentru domnu’ cristi…asta dupa ce il lasa dna-ul in curu’ gol…

  4. Minciuni fabricate daca era macar un singur lucru adevarat de anul trecut pana acum cred totusi ca se rezolva ceva ? Ziaristi cumparati subiecte , ma repet fabricate pentru mintile slabe ale unora care raman impresionati si asociaza aceste minciuni cu imaginea unei persoane cinstite .Nu a ajuns Cristian la „ciorba” primariei avea si are el destul prin munca sa .

Comments are closed.