Un liberal din CJ a trădat!

Putea lipsi la un vot încărcat de importanţă din CJ – pentru funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinte – elementul „trădare”? Nu! – acesta este răspunsul care ţâşneşte în urma votului de azi.

Astfel, la şedinţa ordinară de azi au fost prezenţi 8 consilieri judeţeni cu apartenenţă declarată la PNL: Florin Andronache, Dionisie Dumitraşcu, Andrei Ignat, Lucian Pascariu, Claudiu Stafie, Bogdan Şendrea, Cristian Tapalagă, Gabriel Vişan.

Pachetul liberal s-a şi văzut clar la funcţia pentru preşedinte unde social-democrata Emilia Arcan a obţinut 20 de voturi iar liberalul Cristian Tapalagă exact 8 voturi.

Când însă s-a trecut la votul pentru funcţia de vicepreşedinte a apărut defecţiunea: 21 de voturi pentru UNPR-istul Daniel Vasiliu Macovei şi doar 7 voturi pentru acelaşi liberal Tapalagă. În doar jumătate de oră, tabăra liberală a pierdut un vot! Şi cum nu a fost vorba de vreun proiect referitor la investiţii, priorităţi, probleme ale judeţului (ca să poată fi invocată o eventuală diferenţă de abordare) ci de un vot strict politic, referitor la o funcţie, e clar că, tot politic vorbind, defectarea respectivului consilier nu poate fi încadrată decât la „trădare”. Că trădarea respectivă nu o fi fost pe vreun preţ ci poate a ţinut mai mult de persoana spre care a fost direcţionat votul e altă discuţie, dar oricum, dincolo de probabila simpatie pentru Vasiliu, clar nu a fost vorba despre loialitate faţă de echipă şi colegi.

Nu ar fi nici prima nici ultima oară când în CJ rezultatul din urna de vot secret nu bate nici cu taberele sau angajamentele politice şi nici cu declaraţiile de loialitate faţă de partide. Vorba unui hâtru, la şedinţa de azi: „Are şi votul secret savoarea lui. Durează mai mult dar e mai palpitant!”.

D.V.

cop tradare politica

One thought on “Un liberal din CJ a trădat!

  1. Tapalaga=TRASEIST picat la criteriile de inregritate !???? PNL NU VOTEAZA JAVRELE !

Comments are closed.