Corupție și spăgi la locuințe sociale! Fratele lui Radu Mazăre (PSD) s-a predat. 3 ani exe!

Alexandru Mazăre (fost deputat PSD, fratele lui Radu Mazăre) s-a predat aseară, după ce fusese dat în urmărire generală a faptului că dispăruse după ce ieri ICCJ îl condamnase, definitiv, la 3 ani de închisoare cu executare, anunță Libertatea.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat marți, 10 mai, pe Alexandru Mazăre, la trei ani de închisoare cu executare într-un dosar de corupţie legat de construirea de locuinţe sociale în campusul Henri Coandă din Constanţa. Pentru că nu a fost găsit de Poliție la Constanța, fratele lui Radu Mazăre a fost dat în urmărire națională. Marți seară, el s-a prezentat la Poliția din București, conform surselor Libertatea, informația fiind confirmată ulterior.

Iniţial, Alexandru Mazăre a fost achitat pentru complicitate la luare de mită, având de plătit doar o amendă penală de 5.000 de lei pentru fals în declaraţiile de avere. Dar un complet de cinci judecători de la ÎCCJ a admis apelul DNA şi a decis ca fostul parlamentar să primească trei ani de închisoare cu executare, fiind menţinută şi amenda penală, a informat Agerpres. Acuzaţiile din acest dosar au legătură cu programul de construire de locuinţe modulare grupate în campusul social Henri Coandă din Constanța. Concret, potrivit rechizitoriului DNA, Radu Mazăre, în calitate de primar al Constanţei, a lansat acest program în 2011. În acest context, Avraham Morgenstern i-ar fi dat lui Radu Mazăre suma de 175.000 de euro pentru că acesta să-i faciliteze câştigarea licitaţiei pentru contractul de construire a campusului, în valoare de aproximativ 10 milioane de euro.
Anchetatorii DNA au susţinut că din cei 175.000 de euro, 95.000 de euro au fost transferaţi în contul personal al lui Radu Mazăre şi 80.000 de euro în contul pus la dispoziţie de fratele acestuia, Alexandru Mazăre, ambele fiind deschise la o bancă din Israel.

Radu Mazăre ispăşeşte în prezent o pedeapsă de nouă ani de închisoare în dosarul retrocedărilor din Mamaia.

V.N.