Actorii TT rup tăcerea: „Epigoni”, „marxiști”!

Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a devenit (prin piesele montate sau găzduite în Festivalul anual) o scenă a epigonilor și a marxiștilor – de astă dată afirmația aparține nu cuiva din afara instituției (care ar putea fi uțor demolat de către condeiele din slujba managerului Gianina Cărbunariu) ci de unul din cei mai cunoscuți și mai distribuiți actori din echipa actuală, Victor Giurescu.

Chiar de Ziua Culturii Naționale, rescriind o cunoscută poezie a lui Mihai Eminescu, Giurescu spune că „Căci cu epigonii, care sunt acum, / Visul tău de glorii falnic triumfând, / Coborât în bernă-i, e aproape scrum” și că dorește „Vis de răzbunare ce sună finalul, / Spada ta de sânge marxişti fumegând (…), aluzie și reluare a criticilor care vizează actualul management, considerat ca fiind un promotor al neo-marxismului.

Mai jos, integral, mesajul lui Victor Giurescu:

<<Ce-ți doresc eu ție, dragul meu TT,
Teatrul meu de glorii, teatrul meu de dor?
Piesele nervoase, glasuri de vedete,
Actori înzestrați, mare viitor.
Căci cu epigonii, care sunt acum,
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Coborât în bernă-i, e aproape scrum,
Scena-i un iad amplu de talent secând.
Ce-ți doresc eu ție, dar o spun în gând?
Vis de răzbunare ce sună finalul,
Spada ta de sânge marxişti fumegând,
Căci rămâne stânca şi, da, moare valul.

Giurisminescu>>.

 

D.V.