Pentru premierul României, Marcel Ciolacu, a fi moldovean e o insultă, o jignire. Asta rezultă din răspunsul dat de el într-o conferință de presă de azi de la Timișoara când a spus că „”Buzăul nu e în Moldova și vă rog frumos să nu mă jigniți”.
Cum înregistrările video arată clar că nu poate fi vorba de vreo extragere din context ci de un fel de glumă de dugheană, este evident că etichetarea românilor din județele Moldovei ca fiind un fel de cetățeni SH (de mâna a doua) arată nu doar o discriminare nepermisă (mai ales de la nivel de premier al țării) ci și o lipsă de cultură care frizează trecerea prin școală precum gâștele (substantiv atât de drag lui Ionel Arsene, colegul lui Ciolacu) prin baltă.
Moldova a dat țării și culturii universale pe Eminescu, pe Enescu, pe Porumbescu, pe Creangă etc dacă e să ne referim doar la Cultură. Dacă trecem la Istorie putem aminti de Ștefan cel Mare, domnul Moldovei dar și de un Mihail Kogălniceanu, unul din artizanii Unirii de la 1859, moment care a fost pasul care a precedat Marea Unire de la 1918.
Dar dacă e să ne referim strict la județul Neamț, alături de inegalabilul povestitor Ion Creangă, putem adăuga pe Sergiu Celibidache (muzică), Victor Brauner (arte plastice), Ion Ionescu de la Brad (revoluționar pașoptist dar și întemetor al Școlii Agricole din România), Nicu Albu (deputat, prefect, primar), Adolphe Chevaliler (artist foto), Gheorghe Iacomi (medic și părinte al drumețiilor montane), V.A. Urechia (istoric de calibru)…
Acest județ a dat sportivi de renume (Bianca Gilbert, Adrian iencsi, Luminița Dinu Huțupan…), regizori cu o carieră uluitoare (Erwin Șimșensohn, Daniel Sandu) dar și geniu al matematicii (Daniel Tătaru).
Evident, orice pădure își are propriile uscături și aici putem aminti cazul celebrului infractor fugar în Italia (oops, coleg de partid cu Marcel Ciolacu)…
Daniel VINCA