„Ţiganii sunt protejaţi de Poliţie şi Jandarmerie!”

Un nemţean acuză instituţiile de forţă ale statului – Poliţie Naţională, Jandarmerie, Poliţie Locală – că acţiunile acestora nu sunt echidistante şi egale. Mai concret, Dumitru Daniel, consideră că minoritarii romi practică cerşetoria, evaziunea sau comit diverse ilegalităţi graţie protecţiei pe care instituţiile statului le-o acordă. În cazul aceloraşi fapte, spune nemţeanul, dacă sunt comise de români, reacţia autorităţilor e una rapidă, în timp ce romii care încalcă legea se comportă de parcă această protecţie a devenit deja politică de stat.

<<Observ că, cel puțin la Piatra Neamț, Polițiile (locală și națională deopotrivă) și Jandarmeria „se iau” doar de români. Pe țigani nu-i „deranjează” în nici un fel, dimpotrivă.

Adică țiganii au voie să cerșească, să facă evaziune prin piețe, să vândă lemne zilnic, ilegal, să construiască garduri din beton și case, dar vai de românul care face una din toate aceste activități, fără a plăti taxe, impozite și șpăgi mafiei politico-administrative.

Să fie oare pentru că le e frică „oamenilor legii” de „discriminații minoritari” ?
Sau pentru că asta e directiva, „de sus de tot”, scopul fiind desființarea națiunii române ?!

Eu personal cred că ambele.

Am scris astea acum, la câteva minute după ce am văzut încă un caz de discriminare din partea jandarmeriei la adresa unui cetățean român>>, spune nemţeanul respectiv.

D.V.