De vreo zece ani încoace, în special în perioada de vară, ni se livrează invariabil știrea despre sumele de bani trimise în România de către cetățenii noștri aflați în străinătate.
Indiferent că românilor plecați din țară li s-a spus muncitori , mai apoi „căpșunari” și, mai nou, „diaspora,” aceste informări periodice au vrut să sublinieze importanța pentru economia României a intrării acestor bani,iar în perioadele mai dificile s-a sugerat chiar că sumele respective au contribuit la stabilitatea financiară a țării!
Nimeni din acești cântători ai baladei pribegiei românești moderne nu a mers mai departe de aspectul pur aritmetic al acestor transferuri și nu s-a încercat niciodată să se evalueze și celalaltă față a monedei, dacă putem spune așa.
Am să încerc în cele ce urmează să fac un calcul sumar și o comparație între ce a câștigat și ce a pierdut România, de fapt, prin plecarea a milioane de români.
Conform unor date statistice, în ultimul an românii din străinătate ar fi trimis în țară circa 1.500.000.000 euro.Dacă estimăm la două milioane numărul acestora, înseamnă că fiecare român a trimis, în medie , 750 de euro pe an, adică 62,5 euro lunar.Evident, acești bani au fost destinați cu precădere cheltuielilor de subzistență a familiilor rămase acasă, nicidecum nu au fost „investiți” în economie.
Dacă numai 1.500.000 din acești oameni ar fi lucrat în țară chiar pe salariul minim, bugetul de stat, cel de pensii și cel de asigurări de sănătate ar fi încasat anual nu mai puțin de 11,84 miliarde lei, adică circa 2,66 miliarde euro!Din start, bugetul de stat nu încasează 2,66 miliarde euro, iar PIB-ul este mai mic cu 27,63 miliarde lei (cca 3,9%!) , fără a calcula și încasările generate de activitățile economice în care ar fi implicați acești salariați.
Una peste alta, doar din acest calcul foarte simplist rezultă că România „pierde” anual minim 4,7 miliarde euro, pierderile reale fiind de fapt mult mai mari și unele necuantificabile în bani!
Oamenii aceștia produc plus-valoare în țările de adopție dar, din păcate, mulți din ei lucrează fără forme legale compromițând astfel și viitorul propriu și al familiilor lor.De asemenea, nimeni nu vorbește de faptul că persoanele care lucrează în străinătate în domenii de calificare superioară reprezintă o minoritate, cei mai mulți români prestând munci slab calificate, fără a avea posibilitatea de a progresa profesional și social.
Bineînțeles, românii nu au emigrat din plăcere sau din dorința de aventură ci au fost împinși de varii motive, de la cele materiale până la cele legate de cariera profesională.Responsabili pentru această emigrație masivă sunt în primul rând guvernanții din ultimii 25 de ani care, din păcate, nici măcar acum, în al 12-lea ceas, nu rezistă tentației de a exploata politicianist și electoral chestiunea așa-zisei „diaspora”.Readucerea sau menținerea românilor în propria țară nu sunt probleme simple, dar actualul context economic și geo-politic ar oferi unele oportunități care, cu inteligență și patriotism, ar putea fi valorificate.
Personal, nu cred că actuala și viitoarea guvernare au preocupări serioase în această direcție, dar poate că realitățile vor fi mai puternice decât lipsa de voință a politicienilor și , încet –încet, societatea românească va găsi în adâncul său soluțiile de renaștere socială și economică.
Şerban Strătilă
