Scriitorul nemtean Vasile Baghiu exprimă un punct de vedere interesant în bătălia care pare a fi la modă între fanii lui Andrei Pleşu şi cei ai lui Dan Puric. Internetul a fost inflamat în ultimele zile de păreri pro şi contra pe marginea criticilor făcute de Pleşu la adresa atitudinii de „guru” a lui Puric. Plecând de la un text pe această temă (Andrei Pleșu: Dan Puric citează mai mult decât citește. A făcut un sindrom de guru) Baghiu face propria analiz[ a subiectului, punând în balanţă ideea de om de cultură „tobă de carte” cu cea de implicare.

Analiza scriitorului nemţean:

<<Bine, o fi aşa cum zice Andrei Pleşu, cum că Dan Puric ar fi lipsit de cultură temeinică, lipsit de umor şi câte şi mai câte, numai defecte, dar mă întreb de ce nu preia pur şi simplu domnia sa temele acestui actor (căruia măcar îi recunoaşte talentul) ca să le confere, cum doreşte, cultură autentică, umor adevărat şi să le susţină cu citatele potrivite în contextele cele mai potrivite, aşa cum ne spune cu superioritate că ar trebui să fie. De ce nu vorbeşte domnia sa mai apăsat (şi mai autoritar, desigur) despre perfidele mecanisme „legale” de devalizare a ţării, despre perpetuarea securiştilor la putere, despre atacul la adresa credinţei şi a Bisericii (pe care nu-l poate nega), despre politica antiromânească pe care o fac politicienii români, despre marii oameni politici interbelici ucişi de comunişti în închisori, despre martirii închisorilor, despre lipsa de dreptate? Bine, Puric nu este Ţuţea, am putea fi de acord şi cu această observaţie, dar am putea zice, la rândul nostru, că nici Pleşu nu este Noica. La urma urmei domnul Pleşu a fost politician, a făcut politică, a susţinut politicieni şi nu dintre cei mai onorabili, în toată perioada post-decembristă, iar ţara este acum aşa cum este, la coada Europei. Domnul Puric doar a susţinut conferinţe şi a scris nişte cărţi pe nişte teme pe care intelectualii de la noi se feresc să vorbească. Bine, bine, domnul Dan Puric are obsesiile lui, stilul lui, naţionalismul lui (nepotrivit poate cu gusturile mai noi, „corecte”, revizuite cu ordin de la Bruxelles), mai are şi momente în biografie sub semnul întrebării, e limpede, dar nu despre aceasta este vorba. Este vorba despre faptul că subiectele pe care Dan Puric îşi ţine conferinţele nu fac parte din agenda „elitei” intelectuale româneşti de azi. Mai mult, cei care vorbesc în spaţiul public pe aceste teme sunt marginalizaţi şi bruiaţi, cum se întâmplă cu Paul Goma, ca să nu dau decât exemplul cel mai cunoscut. Dacă domnul Pleşu ar vorbi public pe aceste teme, cu autoritatea pe care crede că o are, mă gândesc că poate nu ar mai fi nevoie atunci ca domnul Dan Puric să-şi ţină conferinţele cu tentă populistă (aşa cum crede domnul Pleşu că sunt) şi poate că nici Becali (a cărui prezenţă în spaţiul public o deplânge, cu temei) nu va mai încăpea în această „pătrăţică”. Despre îngeri, de exemplu, e foarte şic, intelectual şi nu mai ştiu cum să vorbeşti, dar despre unele dureri acute ale acestei naţii nu e chiar la îndemâna oricui. Sunt convins că în loc să critice „pompa profetică” a domnului Puric, ar fi mai onest din partea domnului Pleşu să ţină pur şi simplu domnia sa conferinţe pe aceleaşi teme şi fără pompă profetică>> (Vasile Baghiu)

V.N.