Poza zilei: Mitropolitul între Primar și Prefect! Album foto, Pelerinaj Sânziene

Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, flancat de primarul Andrei Carabelea și de prefectul Adrian Niță – aceasta este imaginea momentului, de ieri, de la tradiționalul pelerinaj de Sânziene care a avut loc la Piatra Neamț.

Primit cu pâine și sare de oficialități, Mitropolitul Teofan a condus slujba oficiată de soborul de preoți pe scena amplasată lângă Turnul lui Ștefan. Alaiul de enoriași și slujitori ai Domnului a purces apoi în străbaterea traseului stabilit, reîntorcându-se la Curtea Domnească unde Mitropolitul a mai ținut un scurt cuvânt de povățuire duhovnicească.

Pe parcursul pelerinajului, Mitropolitul a fost încadrat între cei doi demnitari locali.
La revenirea la Turn, când Mitropolitul a urcat pe scenă, primarul și prefectul au rămas în mulțime, unul lângă altul. Imaginea de mai jos (a doua) poate fi și ea una de colecție, în condițiile în care, în ultimele săptămâni, cei doi și-au aruncat diverse vorbe grele, de la unul la altul…

Mai jos, alte imagini de ieri:

D.V.
foto – Vestea

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.