Leoreanu, discurs a la Vladimirescu: „ROMANUL NU CERE, I SE CUVINE! ȘI NU CERE ÎN GENUNCHI, CERE ÎN PICIOARE!”

Laurenţiu Leoreanu a avut un discurs de zile mari – cum nu s-a prea văzut prin Neamţ de ani buni – la lansarea candidaturii sale, acţiune care a avut loc aseară, la Casa de Cultură din urbe.

După un film de prezentare care a făcut o trecere în revistă şi a candidatului dar şi a transformărilor urbane din Roman în cele două mandate Leoreanu, la microfon a urmat chiar candidatul. Nu a vorbit de la tribună, ca toţi ceilalţi dinaintea sa ci pe scenă, la marginea scenei, foarte aproape de cei din primele rânduri.

Discursul său nu a fost interesant doar ca mesaj ci şi ca „joc de scenă”. A vorbit când calm când cu patos, a oftat, a tunat efectiv anumite replici. A avut tempo dar şi ruperi de ritm, „a fost acolo” cum se spune, aşa că nu e de mirare că atunci când mesajele erau uşor naţionalist-locale, sala l-a întrerupt cu aplauze, rezonând perfect cu cel care spunea că „Romanul nu cere din genunchi…”.

„Bună seara tuturor și vreau să vă spun, creștinilor de rit ortodox Hristos a înviat! Iar creștinilor de rit catolic Hristos s-a înalțat.

Dragi prieteni, ăsta este orașul dumneavoastră, ăsta e primarul dumneavoastră. Am încercat în 8 ani să îî fac pe romașcanii mei să fie mândri de orașul și de primarul lor. Oriunde m-am deplasat, la Bucureșți, în țară în străinătate, am căutat ca Romanul să fie un oraș cinstit, să fie un oraș onorat să fie un oraș despre care lumea să vorbească cu drag și cu respect pentru că de aici din acest pământ au pornit și au construit strămoșii noștri, plecând de la Roman Vodă la Mușat I întemeietorul, la Alexandru cel Bun care a înființaț Mitropolia Tării de Jos, aici la Roman. De la Ștefan cel Mare și Sfânt care a construit cea mai mare cetate de șes a Moldovei aici la întretăierea drumurilor comerciale. Petru Rareș care a consolidat Arhiepiscopia Romanului și care a dezvoltat municipiul. Aici avem înaintași cărora trebuie să le facem cinste cu prezentul dar și cu viitorul. De aici au plecat oameni precum Manolescu Strunga, un om din administrația centrală, un senator liberal care a donat terenul și banii pentru clădirea în care astăzi funcționează Primăria Municipiului Roman. Sunt oameni care și-au demonstrat, altruismul, competența și atunci am zis trebuie să îî cinstim prin atitudine și implicare, trebuie să îî onorăm prin ceea ce vom face, ieri, azi și mâine”, a fost începutul de discurs care a mers pe linia istoriei locale, atât de dragi romaşcanilor.

„Le-a căzut râsul în călcâie!”

Referirile la activitatea sa ca primar şi uşoarele săgeţi spre atacurile adversarilor au fost presărate şi cu ziceri mai populare care, de asemenea, au făcut deliciul sălii: „Vreau să vă spun că povestea a început acum 8 ani cu emoții, cu speranță, învățând, ascultând de la fiecare adunând și încercând să construim cărămidă cu cărămidă. Nu a fost ușor, petru că dacă ne aducem aminte în 2010 a venit criza. Nu ne-am dat bătuți pentru că nu ne stă în fire. Am încercat să ne mobilizăm. Am încercat mereu să fim prezenți oriunde a fost nevoie,  guvern, parlament, Consiliu Județean, Bruxelles, oriunde Romanul întrezărea o speranță de dezvoltare. Toate aceste lucruri nu au venit peste noapte, a fost foarte multă muncă, dar munca nu a fost numai a mea. Eu am venit cu viziunea dar am avut alături colegi în echipă care și-au dat măsura valorii lor și s-au implicat. Au crezut în acestră viziune, au crezut în acest proiect. Am avut două echipe împortante, esențiale pentru activitatea din municipiul Roman, echipa mea politică care mi-a fost mereu alături și am construit împreună și echipa mea administrativă din primăria municipiului Roman. Colegi adevărați, oameni competenți, oameni care s-au implicat și s-au dăruit. Nu s-au uitat la ceas ci au crezut în idee, au crezut  în proiect, au crezut  în programă .Întotdeauna se pot vedea rezultate dacă munca este însoțită de minte și de suflet.
Știu că atunci când am anuntat acel proiect, microhidrocentrala pe râul Moldova mulți râdeau. După ce s-a construit le-a căzut râsul în călcâie. Când vulpea nu ajunge la struguri spune că sunt acri”.

„Într-o relație deșteptul se recunoaște și prostul se divulgă”

„Noi nu le răspundem decât prin rezultate și pot decât să întrebe. Întotdeauna într-o relație deșteptul se recunoaște și prostul se divulgă. Este foarte simplu să întrebi daca vrei să aflii, și vă înformez pe dumneavoastră și am mai spus-o că datorită economiei făcute la iluminatul public, anul trecut am reușit să asfaltăm Bulevardul Republicii, Bogdan Dragoș și Smirodava. Iar în acest an tot datorită economiei provenite în urma curentului produs în urma hidrocentralei construite pe râul Moldova am reușit să asfaltăm strada Islazului, Primăverii și săptămâna viitoare vom începe Mihai Viteazul.
Sunt lucruri care se văd și care aduc în plus pe lângă ce aveam programat, dar sigur ca aceste lucruri să se cunoască trebuie să existe un interes. Atunci când nu există și atunci cand vrei să împroști e mai simplu, ca să știți e mult mai simplu să demolezi decât să construiești. De aceea noi ne-am dorit întotdeauna să ne bazăm pe proiecte coerente, corecte, proiecte prin care să aducem un plus pentru oraș și pentru fiecare romașcan personal”.

„Am avut mână bună şi la alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean. Acum am mare încredere în Mugur Cozmanciuc!”

Actualul primar de Roman nu a omis să menţioneze nici binomul pe care îl propune la vot romaşcanilor, Leoreanu-Cozmanciuc: „Vreau să vă spun că am avut mână bună și la alegerea președintelui Consiliului Județean. În primul mandat avut o relație bună și o bună colaborare cu domnul președinte Vasile Pruteanu cu care am colaborat, am început biblioteca, artera Roman Est, cu care am terminat Muzeul Roman de Știinte ale naturii. Puțini știu astăzi că pe vremea aceea era o clădire monument în oraș care era în pragul tranzacțiilor imobiliare fiind în domeniul privat. Era vorba de corpul B al Muzeului de Istorie casa Falcoianu de pe Cuza Vodă. Atunci am mers la domnul președinte și l-am rugat să fie achiziționată de către complexul muzeistic și a alocat peste 10 miliarde de lei ca să fie achiziționată. Astăzi este proprietate publică nefiind tranzacționată și a rămas spre utilitatea romașcanilor. Apoi, Dumnezeu Sa-l odihnească am avut o colaborare bună cu domnul președinte Culiță Tărâță cu care am continuat biblioteca, am continuat artera Roman-Est, cu care am făcut multe investiții în secțiile spitalului Municipal de Urgentă. Schimbarea lifturilor de acolo. Amenajări în municipiu.

Astăzi vreau să vă spun că eu am mare încredere în domnul Mugur Cozmanciuc și împreună vom face un proiect Roman 2020 care va fi parte integrabilă a proiectului Neamț 2020. Un proiect în care Romanul va fi susținut. Un porgram în care proiectele municipiului Roman vor fi pe agenda de lucru a președintelui de Consiliu Județean.

Este important ca un președinte de Consiliu Județean să se implice și să fie echidistant       față de orice comunitate, iar primarii să nu meargă ca la Înalta Poartă și să creadă că atunci când obțin ceva li s-a făcut un favor. În fiecare localitate trăiesc oameni și acei oameni trebuiesc respectați. În fiecare municipiu sunt obiective strategice și Consiliul Județean trebuie să le sprijine. Mulți nu au înteles acest lucru și au interpretat că atunci când sprijină o localitate e ca și cum ar face un cadou primarului. Nu, se fac investiții care rămân pentru oameni și nu trebuie privit că un primar e de o culoare sau de o altă culoare, asta trebuie să învețe în primul rând politicienii, că oamenii trebuiesc respectați. Când vor întelege acest lucru, atunci cu toate vom merge mai bine”.

Romanul nu e un colţ de judeţ!

<<Eu m-am alăturat echipei PNL pentru că am văzut oameni care respectă oamenii, am întrezărit speranța de a construi corect și ferm fără plecăciuni pentru că ROMANUL NU CERE, I SE CUVINE! ȘI NU CERE ÎN GENUNCHI CERE ÎN PICIOARE!

Romanul și romașcanii dau peste 55% din PIB-ul județului Neamț, ca atare trebuie să fie respectat. Întotdeauna am spus, Romanul nu e un colț de județ. Romanul este o regiune a județului care trebuie să fie sprijinită pentru că el la rândul lui sprijină județul.

Cred în această echipă pentru Consiliul Județean. Cred în domnul președinte Mugur Cozmanciuc și cred că vom face lucruri bune, frumoase pentru romașcani.

În echipa Consiliului Local, sunt membri, oameni tineri și cu experiență și femei și bărbați care vin din domeniul instituțiilor publice și din domeniul privat. Am căutat să surprindem întreaga paletă de activități din municipiul Roman. Am căutat să avem cei mai buni oameni. PNL are la Roman cea mai bună echipă de consilieri din ultimii 15 ani. Vă invit să o votați pentru ca ei pe urmă să facă ce e mai bine pentru Roman, să slujească Romanul și pe Romașcani>>, a mai spus Leoreanu.

Providenţa ne-a dat un semn! PNL e pe locul 1 pe buletinul de vot!

<<Nu e greu să ținem minte pentru că Partidul Naţional Liberal, pentru a ne da un semn, providența, a făcut așa ca pe buletinele de vot să fim pe poziția 1, adică locul pe care în vrem la alegeri! E un loc pe care îl merităm pentru atitudinea pe care am avut-o față de oameni, față de oraș și vrem să continuăm povestea. Vrem ca anul 2008 să ajungă cu ecoul până in 2020, iar atunci sigur că va fi darea de seamă de final pentru că, așa cum v-am anunțat întotdeauna, această cursă electorală este ultima în care mă înscriu pentru Primăria Municipiului Roman. Eu cred în dumneavoastră, așa cum dumneavoastră credeți în mine că și în acești 4 ani vom face treabă bună împreună. Să știți că v-am iubit, vă iubesc și vă voi iubi mereu, pe romașcani și pe Roman.

Dragi prieteni, aici m-am născut, aici am crescut, aici am învățat, aici m-am format, aici m-am întors, aici mi-am întemeiat familia aici lucrez în continuare și cum ar spune poetul “aicea vreau să mor când imi va veni ceasul”. Acesta este orașul pe care mereu l-am avut în suflet și oriunde m-aș duce rămâne în minte și inima mea>>, a mai punctat primarul care le-a cerut concetăţenilor votul pentru al treilea mandat.

Ce oameni! Ce oraş!

<<Am spus-o mereu, mai ușor accept o vorbă grea, o vorbă urâtă despre Leoreanu decât despre Roman, pentru că Romanul este un simbol deja. Romanul este fosța capitală a Țării de Jos. Romanul este locul prin care au trecut atâtea personalități, prin care s-au format atâția oameni plecând de la Calistrat Hogaș, Garabete Braileanu, Mihail Jora, Alexandru Cuzira, Sergiu Celibidache, George Radu Melidon, ce oameni!…Ce oraș! Suntem obligați să îl slujim, suntem obligați să fim mereu la temelia acestei cetăți pentru ca dumneavoastră să fiți mândrii de acest oraș și acest oraș să fie cât mai primitor cu dumneavoastră.

Să aveți încredere că luptăm pentru acest oraș ca și pentru fiecare dintre dumneavoastră. Vor fi multe in lupta aceasta electorală, în campanie. Orice vă este neclar puteți întreba și veți afla pentru că eu niciodată nu am avut urechile astupate la glasul romașcanilor și asa va fi și de aici încolo. Eu sunt convins că împreună ajungem spre finalul fericit al poveștii, dar acum suntem la un nou episod, 2016-2020. Vă aștept pe 5 iunie să fiți alături de mine, ca apoi încă 4 ani să fiu alături de voi. Doamne, binecuvântează Romanul și pe romașcani! Doamne ajută!        >>, a fost încheierea unui discurs care ar merita urmărit măcar ca studiu de caz de candidaţii – unii chiar primari în funcţie – care, când se trezesc cu un microfon în mână fie nu ştiu cum să scape de el, fie au un mesaj plat şi plictisitor…

George Teodorescu / Daniel Vinca

Nota: In atentia celor interesati de fotografiile de mai sus – Este permisa folosirea lor EXCLUSIV pe facebook. Pentru utilizarea lor in alte site-uri sau in materiale print este OBLIGATORIU acceptul redactiei.

cop leo2

 

One thought on “Leoreanu, discurs a la Vladimirescu: „ROMANUL NU CERE, I SE CUVINE! ȘI NU CERE ÎN GENUNCHI, CERE ÎN PICIOARE!”

  1. Da, un discurs de zile mari pt care domnul Leoreanu merita toata aprecierea ca si pentru felul in care a schimbat in bine imaginea orasului Roman!
    Felicitari si pentru articol si pentru fotografii, domnul Daniel!

Comments are closed.