PSD (comunicat de presă): „Atacuri politice marca PNL Neamț, în Vinerea Mare!”

-comunicat de presă-

Având în vedere că suntem în Săptămâna Mare, noi, cei de la PSD Neamț, ne-am propus să nu reacționăm și să nu atacăm competitorii politici în această perioadă. Din păcate, PNL Neamț a ținut să strice această zi sfântă de smerenie, Vinerea Mare, cu un comunicat agresiv și mincinos, uitând că, de fapt, ei sunt cei care au dat tonul pachetelor cu făină și ulei și au făcut acest lucru public în fața presei.

Adevărați farisei, liberalii nemțeni acuză social-democrații tocmai de ceea ce a făcut deputatul Laurențiu Leoreanu, într-o transmisiune la un post local de televiziune.

Ba mai mult, acest lucru s-a întâmplat în sediul PNL Roman, în prezența actualului primar și a candidatului la funcția de primar și având însemne electorale în fundal.

PSD Neamț nu își asumă astfel de obiceiuri care aduc aminte de campaniile sălbatice din anii ’90 și continuă să promoveze propriile mesaje pozitive, precum și realizările evidente pe care le-a adus în viața comunității.

În final, dorim tuturor nemțenilor lumină în suflet și un Paște Fericit alături de cei dragi!

Biroul de Comunicare al PSD Neamț

……………

Respectivul comunicat al PSD Neamț vine ca răspuns la un comunicat PNL Piatra Neamț (PNL: „PSD, surprins împărțind ulei, făină, zahăr și orez în Piatra Neamț!”), generat de o situație descrisă inclusiv într-un articol marca Vestea (Pomeni electorale roșii, la Piatra Neamț).

Pe fond, comunicatul relevă o situție tip spirală, arată cu degetul spre adversari dar nu lămurește deloc propria bârnă: ce căuta „un om de pe lista lui Niță”, împărțind sacoșe de-a valma, dintr-un microbuz (sacoșe care conțineau produse alimentare și un pliant electoral cu poza candidatului PSD pentru Primăria Piatra Neamț)?

Sau, conform tacticilor tip „maternitatea Giulești”, răspunsul oficial va fi (dacă și când va fi) că „omul cu microbuzul” s-a dus de capul lui să dea sute de sacoșe pascal-electorale în care singur a pus alimente și nemaipomenitele pliante electorale.
România, mereu surprinzătoare…

D.V.