Harbuz, consultaţii şi consultanţă non-stop!

podoleni (21)

Indiferent de funcţii sau demnităţi, când lumea te ştie priceput într-un domeniu, oriunde ai fi sau indiferent ce ai face tot te va întreba cineva o chestiune tehnică din profesia de bază. Este cazul deputatului Harbuz care duminică, la Podoleni, a fost şi demnitar, şi prieten al unor oameni ai locului dar şi veterinar.

Şi pe terenul de sport unde a avut loc acţiunea Ziua Recoltei şi la Primărie unde primarul a invitat câţiva musafiri la o cafea şi un pahar de must, Harbuz a avut de raspuns la întrebari legate de cai, de pisici, de bovine, oi, câini de curte etc. Şi a făcut-o cu răbdare, oferind fiecăruia câte un sfat, o părere avizată.

La Primărie, discuţiile s-au încins şi pe alte subiecte, mai ales că de faţă erau şi fermieri din zonă (proprietari sau arendaşi de terenuri). S-a discutat despre producţie şi vânzare de produse, despre penetrarea pieţelor europene sau arabe, despre politici comerciale care uneori par discriminatorii, despre asocierea fermierilor.

„Este alceva când din mai multe colţuri din ţară pleacă tirurile la Constanţa şi se încarcă un vapor”, a punctat şi George Tărâţă, fermier care exploatează terenuri în zona Zăneşti-Podoleni şi care este un susţinător al asocierii fermierilor.

podoleni (2)

Harbuz le-a promis celor prezenţi la acest simpozion ad-hoc că va folosi toate contactele personale şi profesionale indexate de-a lungul timpului pentru a veni – ca şi până acum – în sprijinul producătorilor agricoli români.

D.VINCA

 

 

2 thoughts on “Harbuz, consultaţii şi consultanţă non-stop!

  1. Privirea….mi-a fost atrasa de gingasa caprioara aflata la sarbatoarea bunataturilor tomnatice… Cred c-a venit atrasa de dulceata fructelor sau de dulceata miezului rosu cu samburei negri… N-ASA ? Adevarul ca nimic nu se compara cu carnita de vanat… N-asa ? Hai c-am terminat !

  2. Nu stiu din ce ocol silvic a aparut caprioara respectiva,dar dupa foto pare bine tainata cu nutrienti de calitate,posibil provenienta export…..
    Sper sa nu fie bolnaviora si sa fi venit pt un control veterinar…..
    Inca 2-3 caprioare de acelasi calibru si sa dus dracului Ziua Recoltei,nu se mai uita nici naiba la spectaculul oferit de primarie…..
    Acest comentariu este un panflet si trebuie tratat ca atare….. 😀

Comments are closed.