Târgul de Crăciun la Neamţ, o acţiune care ajunge în acest an la ediţia cu numărul 4, îşi trăieşte în aceste zile statututl de fantomă şi dorinţă, improvizaţie şi „fie ce-o fi”.
Teoretic ar trebui să înceapă pe 13 decembrie dar Carmen Saeculare aşteaptă şedinţa Consiliului Judeţean de pe 10 decembrie când ar urma să se aloce banii necesari (mai ales pentru plata artiştilor profesionişti, care nu urcă pe scenă pentru un colac şi doi lei, precum cei locali).
Pe 10 decembrie este şedinţă de CJ dar din ordinea de zi publicată pe site nu transpare niciun cuvinţel despre Târgul de Crăciun. Drept e că nici proiectele deja anunţate nu sunt pe site dar la fel de posibil este să apară vreo miraculoasă suplimentare a ordinii de zi care să rezolve şi problema banilor necesari (asta în condiţia în care toate taberele politice ar cădea de acord sau ar fi măcar majoritatea necesară predispusă la vot PENTRU).
Prezentă azi dimineaţă în emisiunea realizată de jurnalistul Valentin Bălănescu, Carmen Năstase, director al Centrului pentru Cultură a vorbit despre târg. În esenţă, informaţiile (sau lipsa lor) ar fi următoarele:
-Centrul pentru Cultură a demarat deja, în baza resurselor financiare proprii şi a noului contract de mandat al directoarei (în care este prinsă şi realizarea acestei acţiuni), pregătirile pentru Tîrgul de Crăciun;
-Târgul de Crăciun ar începe pe 13 decembrie, cu speranţa că aleşii din CJ votează pe 10 decembrie. Carmen Năstase nu a spus vreo sumă pe care o solicită sau o estimează… Ba chiar a spus că după ce va aduna suma respectivă cu chiriile încasate pe căsuţe, va putea vorbi de banii pe care s-ar putea baza pentru a bate palma cu artiştii…
-Cine cântă pe 13 decembrie, la deschidere? Nu se ştie încă! În aceeaşi zi este şi celebrul concert „Ştefan Bănică şi prietenii” şi mulţi dintre artiştii mai de soi din România sunt la categoria „prietenii lui Bănică”, deci vor fi blocaţi la acel eveniment. Alţi artişti au deja alte contracte pentru acea zi (sau turnee în străinătate), deci publicul sau cei interesaţi de acţiunea prezentată de atâtea ori drept o „atracţie turistică” trebuie să mai aştepte dacă chiar vor informaţii concrete.
-Cine sunt ceilalţi artişti consacraţi care vor urca pe scena Târgului de Crăciun de la Neamţ? Iarăşi răspunsul este cu „…” pentru că nu au fost date nume. Probabil că sunt ceva contacte preliminare, probabil că firma/firmele care se ocupă de impresariere/intermediere/reţetă de spectacol/scenă vor ceva bani în avans (dacă nu chiar toată suma), că aşa e în showbiz, ca să garanteze nişte nume…
-Ce se întâmplă dacă în cazul fericit în care proiectul cu baji pentru Tîrg apare totuşi pe lista finală cu proiectele pentru şedinţa din 10 decembrie dar Opoziţia din CJ are ceva de obiectat iar PSD nu reuşeşte să facă majoritatea? Ceea ce s-a întâmplat şi în anii anteriori (cu Târgul, cu Gala Moroşanu etc): pică proiectul, circ, şedinţă extraordinară, iar circ…
Deci cam aşa stă acum treaba cu măreţul Târg de Crăciun de la Neamţ, anunţat cu atâta tam-tam când a fost inventat, graţie colaborării fructuoase dintre CJ (unde este şi o Direcţie de Promovare a Turismului) şi Carmen Saeculare.
Nu e primul eveniment organizat în această manieră discutabilă (ca să nu folosim epitete mai dure), Vestea scria în urmă cu câteva zile cum a fost „ucisă” în 2019 Gala Ambasadorilor (care, cică, după doi ani în care a fost organizată în noiembrie-decembrie, după ce Vestea a scris, va fi împinsă spre februarie, mai sigur martie…).
O simplă răsfoire a presei naţionale arată cum sunt organizate târgurile serioase de Crăciun din alte oraşe ale României:
-Sibiu – deschidere pe data de 15 noiembrie (până pe 3 ianuarie): brad înalt de 24 metri, roată panoramică, la deschidere 10.000 oameni, 100 expozanţi şi comercianţi, 5 cursuri pentru copii la Atelierul lui Moş Crăciun (Lumânărar de Crăciun, Biscuiţi de Crăciun, Pictat Turtă Dulce, Decoraţiuni Pixel Art şi Pictat Globuri)
-Iaşi – deschidere pe data de 30 noiembrie (până pe 8 ianuarie): 57 de căsuţe şi 11 corturi, Orăşelul Copiilor cu Roata Gigant care imită London Eye. Târgul de Crăciun de la Iaşi a fost deschis de Primarul Chirica şi de Principesa Margareta
-Bucureşti – deschidere 28 decembrie, cu spectacol Lidia Buble, Voltaj, Loredana & Banda Agurida
-Oradea – deschidere 28 noiembrie, cu ateliere zilnice la Căsuţa lui Moş Crăciun, parteneriat cu Radio Zu (cu dj-ii Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Răzvan Popescu, Flick „Domnul Rimă”, Raluca Benavides, Emma, Tea Teodorescu și Adi Mihăilă „The Hitman”), cu artişti ca Jazzapella, Nicoleta Nucă, Harlem Gospel Choir, Paula Seling, Oradea Wind Ensemble, Artistic Profesionist Crişana, Ştefan Hruşcă, Mircea Rusu Band (pe partea de tradiţii-colinde) dar şi Edward Sanda, Mark Stam, Vescan, Andreea Olaru, Mira, Adda, Sore, DJ Project, Minelli, Alexandra Stan, Lino, Ruby, Randi, Antonia, Ami, Nicole Cherry, Alex Velea, Noaptea Tarziu, JO, Alina Eremia, The Motans, Liviu Teodorescu, Delia, Spike, Smiley, Carla’s Dreams, Irina Rimes, Lora (pe partea de show).
Personal, cred ca nu ar fi nicio paguba daca nu s-ar mai face tot circul ala penibil…