* COMUNICAT DE PRESĂ: România are urgent nevoie de o Strategie Forestieră Națională
În calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, am participat astăzi la dezbaterea publică pe marginea proiectului de Lege privind stabilirea unor măsuri temporare pentru monitorizarea exporturilor şi a livrărilor intercomunitare de materiale lemnoase (PL-x 477/2015), aflat în acest moment în procedură parlamentară.
Salut inițiativa Comisiei pentru Mediu și echilibru ecologic condusă de către doamna președinte Carmen Moldovan, implicarea Comisiei pentru agricultură pe care o reprezint, dar mai ales participarea și contribuția celor din industria lemnului și a societății civile în soluționarea unei probleme acute cu care România se confruntă de mai mulți ani – tăierea ilegală a pădurilor!
M-am bucurat să văd că dezbaterea publică de astăzi a reușit să ne aducă un consens privind necesitatea unor măsuri care să nu aibă caracter temporar, ci care să oprească definitiv fenomenele nocive din pădurile României. Astfel, ca urmare a discuțiilor avute, în cadrul Comisiei pentru agricultură a fost exprimat un vot unamim pentru un raport preliminar de respingere la PL –x 477/2015, vot identic cu cel exprimat și de colegii din Comisia pentru Mediu. Astfel, proiectul de lege va pleca la plen cu raport de respingere, toate partidele parlamentare fiind de acord că este nevoie de un ansamblu de măsuri corelate pentru a reduce – eu sper chiar elimina, defrișările ilegale.
În această situație, mai mult ca niciodată, România are urgent nevoie de o Strategie Forestieră Națională. Din discuțiile avute cu reprezentanții Ministerului Mediului, acest document se află la stadiu de draft, după îndelungi dezbateri cu societatea civilă și reprezentanții din industria silvică, a lemnului și a mobilei. Cu alte cuvinte, este nevoie doar de un consens politic pentru finalizarea Strategiei, precum și pentru adoptarea și implementarea ei. Doar un vot unanim exprimat la nivelul Parlamentului României pentru Strategia Forestieră Națională va avea legitimitate, forța de a soluționa problemele pădurilor naționale pe termen mediu și lung.
Deputat Liviu Harbuz, Vicepreședinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice





Mie-mi „place” vorba lu dom’ prezident cel sas.(care este !) STOP SI DE LA CAPAT. ROMANIA CODRULUI BINE TAIAT !
Decența se pare că a dispărut definitiv din PSD ! Aştia chiar au ajuns să mintă cum respiră ! Prindeți hoții strigă hoții (tovarăşii !) !!!