
„Prin acest intermediu putem da generaţiei noastre ceea ce ei nu au avut până acum” – din discursul unui elev de liceu, in 2025, la constituirea unui asa zis CL al tinerilor.
Acest fragment face parte din teaser-ul realizat si difuzat pe pagina Primarului de Târgu Neamţ, Vasile Apopei, la sectiunea nu de discursuri live ci de scenariu si regie, deci filmare separata.
Nu dăm poza sau fragmentul video respectiv pentru că scopul acestor rânduri nu e să criticăm un adolescent.
Poate doar atât e în stare el să livreze.
Dar cum au fost selectaţi astfel de liceeni? Profesorii, directorii, colegii lor, asociaţiile de părinţi au avut vreun cuvânt de spus în selecţia celor nouă membri CLT sau, de fapt, a fost o mutare servită în plic?
Dar şi oficialii (primar etc) care au girat astfel de desemnări au avut în vedere principii sau celebrul #NepoKids (nepotul, fiul cui trebuie)?
Discursul elevului si postarea primarului sunt, practic, o invitaţie la mediocritate în lumea stăpânită de politicieni: „puteţi vorbi ca nişte analfabeţi, dacă vă daţi pe langa ce baron trebuie, veti avea succes!”.
Pe de altă parte, mini-video îi are şi parte bună. De diagnostic. Arată care sunt „valorile” produse de Şcoala românească şi promovate de politicieni.
Ca fapt divers: zona Târgu Neamţ a dat, în ultimii ani, diverşi politicieni de top. Unul a fost Ionel Arsene (ex-deputat, ex-preşedinte CJ Neamţ), actualmente infractor fugar, altul a fost Dănuţ Andruşcă, ex-Ministrul Transporturilor.
În linia triumfalistă consacrată, primarul de Târgu Neamţ declară (în format text) lângă acel video: „Dar, mai presus de toate, felicit membrii primului Consiliu Local al Elevilor din Târgu-Neamț! Astăzi au demonstrat că generația lor nu doar că are ceva de spus, ci este pregătită să se implice, să dezbată și să construiască. Sunt convins că vor aduce idei noi, proiecte curajoase și multă energie în viața urbei noastre”.
Repetăm: primarul a postat pe pagina lui de facebook – şi a validat – o frază care are 15 cuvinte şi tot pe atâtea greşeli (de exprimare, de acord, de logică a comunicării etc). Dacă acesta este nivelul implicării şi dezbaterii agreate de un primarîn funcţie, mai bine nu!
Sau poate, de fapt, e vorba de vreun măreţ proiect finanţat cu bani publici în care nişte copii sunt lăsaţi să se joace alandala de-a democraţia în timp ce nişte adulţi trimit facturi la decontare… „Prin acest intermediu!”…
D.V.



