Vasilică Daniel Harpa este un „cameleon” care aprobă sume mai mari sau mai mici pentru comuna Grumăzeşti – asta susţine primarul acestei comune Constantin Matasă într-un mesaj public difuzat pe 6 septembrie pe facebook unde, deşi nu-l numeşte cu nume şi prenume pe şeful CJ Neamţ şi al PSD Neamţ, sugerează metaforic şi clar despre cine este vorba.
În postarea respectivă, făcând referiri la „cheile visteriri”, „din când în când îmi mai deschide uşa pentru a mai aduce fonduri în comuna noastră”, Matasă s-a referit la Harpa, consideră actori de pe scena politică nemţeană care ştiu că şeful PSD, şi prin alocările de bani pentru UAT-uri, de la CJ (unde partidul lor este vioara întâi în coaliţia majoritară) dar şi prin eventuale intervenţii la Guvern poate ajuta sau nu o comună.
„Nu contează cât de mari sau de mici sunt sumele” poate fi iar un mesaj cu mant[, în condiţiile în care Matasă a fost iritat de alocarea de la CJ de la începutul lui Iulie (cota de 6% din impozitul pe venit reprezentând fondul la dispoziția Consiliului Județean Neamț) când Grumăzeşti a primit 300.000 lei. Suma e cumva în media alocărilor dar sub cea primită de alte comune cu primari PSD (Oniceni – 400.000 lei, Petricani – 500.000 lei, Gârcina – 400.000 lei, Urecheni – 400.000 lei) sau cu primari PNL din vecinătate (Timişeşti – 500.000 lei) şi o clasare mai mediocră în topul UAT-urilor faţă de vremurile în care preşedinte la CJ era Ionel Arsene care era mai generos cu comuna sa natală.
Iar epitetul „cameleon” îşi are o simbolistică aparte în PSD Neamţ, din lunile următoare momentului în care Ionel Arsene a fugit din România pentru a scăpa de pedeapsa de 6 ani şi 8 luni cu închisoare, definitivă, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, pentru fapte de corupţie (pretinderea sau primirea de mită).
La cârma PSD Neamţ a rămas Vasilică Harpa (preşedinte executiv de pe vremea lui Arsene) care, după cum s-a văzut a fost secondat sau a făcut echipă cu deputatul (actual şi ministru) Ciprian Şerban.
Iritat că cei doi nu-i respectau „moştenirea” (numiri în funcţii sau alte… detalii), Arsene ar fi transmis în PSD Neamţ, prin unii vectori, că „Harpa şi Şerban sunt trădători şi cameleoni. Şi, uite-aşa, în PSD Neamţ, în discuţiile celor consideraţi „arsenişti”, lui Harpa i s-ar spune Cameleonul.
Dar, până acum, niciun activist nu a avut curaj să folosească această poreclă în mod public.
Matasă o face însă. Şi nu musai pentru că ar fi mai curajos ci pentru că, la rândul lui, ar putea fi foarte aproape de momentul în care nu ar mai avea ce pierde. El a primit, de curând, o prelungire a controlului judiciar, fiind cercetat de Parchetul Târgu Neamţ „într-o cauză având ca obiect infracţiuni de serviciu prevăzute de codul penal şi infracţiuni asimilate faptelor de corupţie, prevăzute în Legea 78/2000”.
Comunicatul procurorilor a urmat după o zi plină, cu 11 percheziţii (1 la primării, 5 la adrese de firme, 5 la locuinţe personale).
Şi ca şi cum o asemenea belea nu era de ajuns, secretara UAT Grumăzeşti a reuşit de curând să pună gaz pe foc, într-un scandal cu parfum de alcov, făcând o postare total nefericită… pe pagina de facebook a Primăriei: „„Nu sunt amanta primarului!” Postarea secretarei de la Primăria Grumăzeşti pe pagina instituţiei„.
Că, în România anului 2025, cu pretenţii de digitalizare perpetuă şi de eficientizare a activităţii, pentru asta sunt paginile de facebook ale unor instituţii publice, pentru ca unii angajaţi cu ştaif să explice acolo cine e sau nu într-o relaţie de amantlâc cu cel care conduce o instituţie publică.
Mai jos, postarea lui Matasă din facebook, cu trandafiraşii şi inimioarele adăugate, ca emoji, de primarul care adaugă şi particula „Prof.” la semnătură, aşa, ca în jurnalele adolescenţilor sau adolescentelor cu fluturi în stomac:
„Încă un proiect finalizat cu succes, inițiat și dus la capăt de mine:
160.000 de euro – fonduri nerambursabile atrase pentru învățământul din comuna Grumăzești!„Facilitarea procesului educațional prin achiziția de echipamente necesare instituțiilor școlare din Comuna Grumăzești”Valoarea totală a proiectului: 160.000 EURO (aproximativ 8 miliarde de lei vechi)Finanțare 100% nerambursabilă!Acest proiect reprezintă un pas important în modernizarea și dotarea școlilor din comuna noastră. Educația este una dintre prioritățile mele fundamentale, iar acest demers vine în sprijinul elevilor, profesorilor și viitorului comunității noastre.Mulțumesc doamnei director Matasă Mariana pentru sprijinul și încrederea acordată în implementarea acestui proiect. A fost un partener de încredere într-un demers care nu a fost deloc ușor.Mulțumesc echipei mele și tuturor celor care au dus greul acestui proiect. Volumul mare de muncă și stresul au fost uriașe, dar rezultatele ne răsplătesc pe deplin.Mulțumiri speciale colegilor mei consilieri PSDcare au susținut acest proiect prin votul lor și care înțeleg nevoia de investiții reale în educație.
Cât despre opoziție… Le mulțumesc și lor – chiar dacă au ales din nou negativismul, fiind împotriva acestui proiect doar pentru că „poartă marca Matasă”. E trist când interesele personale și orgoliile politice se pun mai presus de binele copiilor. Din păcate, s-au făcut iarăși de rușine…
Mulțumiri din suflet doamnei Florentina Moise,fost Inspector Școlar General, pentru sprijinul constant. Mă bucur că am fost colegi de liceu – o generație de aur a Liceului Pedagogic, cu care ne mândrim. Funcțiile trec, dar faptele rămân în inimile celor care știu să aprecieze munca și seriozitatea.
Mulțumesc mult administratorului Școlii Grumazesti, Ionel Resmeriță care împreună cu o parte din salariații Primăriei Grumăzești toată vara au stat și montat aceste echipamente.Mulțumesc cetățenilor din Comuna Grumăzeșticare mă susțin și mă încurajează să conduc cu devotament și respect față de fiecare dintre voi. Uneori îmi mai intră și „câte un gunoi în ochi”, dar merg mai departe pentru voi.
Și nu în ultimul rând, mulțumesc „Cameleonului” – cel care deține cheile visteriei și care, din când în când, îmi deschide ușa pentru a mai aduce fonduri în comuna noastră. Nu contează cât de mari sau mici sunt sumele — eu rămân același om, cu educație și bun-simț, și voi mulțumi întotdeauna pentru orice sprijin primit, chiar dacă acest lucru deranjează pe unii sau pe alții.
Cu respect și responsabilitate,
al dumneavoastră drag primar,
Prof. Matasă Constantin Jr.”.
Ca elemente care sugerează prezenţa celor doi Matasă în tabără „arseniştilor” (tatăl, seniorul, fost primar, actualmente consilier judeţean; fiul, fost viceprimar în mandatele tatălui, actualmente primar) ar fi nu doar faptul că tatăl este considerat unul din cei prin intermediul cărora Arsene îşi transmite mesaje către primari ci şi detaliul că, în momentul în care Harpa a ajunsla CJ a spus că nu doreşte să folosească celebrul BMW „arsenist” ca maşină de serviciu (pretextând că întreţinerea acesteia e foarte scumpă), cel care s-a oferit şi a insistat să o folosească a fost juniorul Matasă, care s-a şi lăudat cu achiziţia, unde altundeva decât pe acelaşi încăpător şi răbdător facebook.
A fost ca un fel de … semnalizare, ulterior, Matasă junior fiind acuzat că foloseşte limuzina de serviciu şi în interes personal.
Acesta nu mai este în tandreţurile (politice) de altădată nici măcar cu dostul viceprimar pe care l-a lăsat ca pe un fel de moştenitor în fruntea Primăriei Târgu Neamţ. Şi, de asemenea, în partid, ar mai fi şi alţi primari (dar şi alţi activişti cu funcţii) care nu îl consideră un lider serios pentru echipă. Unii, din nostalgie pentru vremurile cu Arsene, alţii pentru că, fără a fi musai „arsenişti”, au alte motive sau reproşuri la adresa actualului şef PSD Neamţ.
Reamintim că semnatarul acestor rânduri a primit – prin document semnat chiar de Harpa – refuz de acreditare la CJ Neamţ şi, ulterior, a fost şi scos dintr-un grup de comunicare pe whatsapp CJ – Presă, comunitate de comunicare din care face parte şi şeful CJ Neamţ.
Iar la ultimele solicitări de informaţii publice, purtătorul de cuvânt a răspuns (din proprie iniţiativă sau pentru că aşa i s-a cerut) în răspăr…
