Asaftei (ALDE) despre Familia Tradiţională: „Se vrea distrugerea Bisericii de acasă, care înseamnă Tata, Mama şi Pruncii”

Preşedintele ALDE Neamţ a reafirmat faptul că formaţiunea sa politică susţine valorile tradiţionale şi creştine româneşti în care ideea de „Familie” nu poate fi dezlipită de „Femeie şi Bărbat”.

<<O altă temă importantă pe care o tratăm cu seriozitate în cadrul ALDE este problematica familiei. Dacă e “între soţi” şi e vorba de crescut şi educat copiii, ietaţi-mă, dar aţi văzut vreun caz ca dintre doi de acelaşi sex – ca să nu folosesc vreun termen, să nu se spună că jignesc – aţi văzut să se nască vreun copil? Sau dintre două aţi văzut să se nască copil?>>, a spus Ion Asaftei referindu-se la intenţia susţinătorilor LGBT de a forţa, în România, recunoaşterea căsătoriei între doi iubiţi de acelaşi sex şi dreptul acestora de a înfia copii.


<<Aceste aspecte aberante invocate acum de către susţinătorii acestei atitudini, a acestei iniţiative ce se vrea prin modificarea Constituţiei României nu au putut fi gândite nici de cei care au elaborat Constituţia României, imediat după 90, Dumnezeu să-l ierte pe Iorgovan. Pentru că la acea vreme nu puteai să crezi că vom avea din rândul unui popor eminamente creştin voi avea cereri de modificare a Constituţiei împotriva legilor fireşti ale firii, ale lui Dumnezeu. Deci oamenii ăia care au făcut Constituţia nu puteau să se gândească atunci la aşa ceva şi iată cu ce realitate ne luptăm acum>>, a spus Ion Asaftei în conferinţa de presă susţinută acum câteva zile.

<<Se vrea, efectiv, distrugerea bisericii de acasă. Aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, „Biserica de acasă”.Biserica de acasă însumând Tata, Mama şi Pruncii. Câtă frumuseţe în această realitate, câtă mizerie în ce vor unii să ne impună. Neamul nostru trece prin încercări grele, de la cele economice (şi îmi asum răspunderea pentru ceea ce spun, că totul a fost dirijat pentru a aduce România unde a fost adusă, economic), până la cele de conştiinţă pentru că au înţeles că încă suntem rezistenţi la ceea ce înseamnă bun simţ, conştiinţă, moralitate, normalitate. Aşa vom rezista întotdeauna şi aşa vom rezista în continuare. Am explicat şi vom explica cetăţenilor ce înseamnă un Referendum pe problema familiei şi că va trebui să votăm pentru ca în Constituţia noastră pentru ca o căsătorie să fie între un bărbat şi o femeie. Acesta e conceptul care stă la baza lumii, acesta e conceptul pe care l-a lăsat bunul Dumnezeu.
Am mai spus şi altădată: cine nu vrea înţeleagă realitatea asta, nu au decât. Dar să nu distrugă familia creştină, aceea lăsată de Dumnezeu, de la Adam şi Eva>>, a mai precizat preşedintele ALDE Neamţ.

Daniel VINCA