Ziua Drapelului la Piatra Neamţ (FOTO)

Imn, ataşament pentru culorile naţionale – care sunt şi pe steag – discurs şi recurs la istorie, militari în onor, paradă ostăşească. Acestea au fost ingredientele manifestării de ieri, de la Piatra Neamţ, închinată Zilei Drapelului.

Cu prefectul Vlad Angheluţă în frunte, şefi ai instituţiilor descentralizate, ai instituţiilor militare, reprezentanţi ai administraţiei publice au participat la acest moment plin de simbolistică. (D.V.)

Cuvântul Prefectului judeţului Neamţ

Drapelul tricolor românesc, alături de imn şi stemă, reprezintă un însemn naţional important al neamului românesc. El are o tradiţie populară şi creştină, precum şi una revoluţionară.

După formarea poporului român, odată cu constituirea celor dintâi formaţiuni de tip statal, apar şi primele însemne heraldice româneşti, precum şi informaţii privind „steagul cel mare”, care în limbajul vremii desemna simbolul vexilologic al statului.

„Steagurile cele mari” sunt prezente, de-a lungul istoriei, cu caracteristicile specifice, în toate cele trei provincii româneşti: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească.

Prima reuniune a celor trei culori – roşu, galben şi albastru – ca benzi separate de culoare, datează din 1834, pe timpul domniei lui Alexandru Ghica.

ROŞU reprezintă simbolul măririi, al bucuriei, îndrăznelii şi generozităţii. Simbolizează, de asemenea, sângele vărsat în lupte, puterea de viaţă şi energie strămoşească. GALBEN este simbolul forţei, al bogăţiei şi al purităţii, ea reprezintă şi culoarea holdelor de grâu copt. ALBASTRU reprezintă aerul, cel mai nobil element şi simbolizează blândeţea, frumuseţea, nobleţea şi buna credinţă, amintind şi legea strămoşească creştină.

Ca drapel naţional, tricolorul se impune în varianta dispunerii orizontale a benzilor de culoare, în anul 1859 odată cu dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza.

Începând cu anul 1867, atât steagul cât şi drapelele şi stindardele  unităţilor militare vor avea benzile dispuse pe verticală. Steagul este simbolul devotamentului, credinţei, ordinii şi a disciplinei pe care o reprezintă oastea. Steagul este întotdeauna trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României. Într-un cuvânt steagul naţional reprezintă toate victoriile şi toate virtuţile militare.

Drapelul a fost prezent în toate momentele istorice ale ţării. A însufleţit, a dat curaj, s-a murit pentru a-l apăra. Drapelul a fost şi este prezent la toate solemnităţile. El însoţeşte în aceeaşi măsură bucuria şi tristeţea. Cu siguranţă, drapelul este simbolul unei ţări.

Şi pentru a i se recunoaşte, încă o dată în plus, toate aceste merite, prin Lege, ziua de 26 iunie a fost proclamată Ziua Drapelului Naţional şi începând cu anul 1998, an de an, această zi este una de sărbătoare. S-o cinstim cum se cuvine!

PREFECT Ioan Vlad Angheluţă

 

Lasă un răspuns