Zăpor pe râul Bistrița. Aglomerări de gheață pe o lungime de peste 7 kilometri

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț monitorizează în această perioadă fenomenul de zăpor și aglomerări de gheață pe râul Bistrița, în amonte de acumularea Izvorul Muntelui, pe raza localităților Borca, Farcașa și Poiana Teiului.

Potrivit datelor transmise de ISU Neamț, fenomenul se manifestă pe o lungime totală de aproximativ 7,1 kilometri, în sectorul cuprins între viaductul Poiana Largului și zona situată la circa 100 de metri amonte de podul Ruseni.

Râul prezintă aglomerări de zăi cu grosimi cuprinse între 0,2 și 2,5 metri”, se arată în comunicatul oficial. De asemenea, pe aproximativ 40% din lungimea tronsonului, albia prezintă canal dezghețat, cu lățimi cuprinse între 2 și 15 metri.

Reprezentanții ISU precizează că, în acest moment, din amonte nu curge zăi, iar situația este atent supravegheată.

La stația hidrometrică Frumosu, temperatura aerului era de -4 grade Celsius, la ora 06:00, în dimineața monitorizării, condițiile meteo favorizând menținerea fenomenelor de iarnă.

Fenomenul de zăpor este monitorizat atât de reprezentanții Sistemului de Gospodărire a Apelor, la nivelul comunelor Borca, Farcașa și Poiana Teiului, cât și de ISU Neamț, care desfășoară misiuni zilnice de recunoaștere prin intermediul unui echipaj de pompieri din cadrul Gărzii nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, în cooperare cu structurile SVSU.

Dacă situația o va impune, echipa pirotehnică va interveni punctual”, au transmis reprezentanții ISU Neamț.

Autoritățile anunță că monitorizarea va continua, pentru prevenirea unor posibile efecte negative generate de acumulările de gheață pe cursul râului Bistrița.

V.N.