“Wow, uite Fata cu Lavanda!” Revelaţia segmentului comercial de la Târgul de Crăciun!

“Wow, ia uite, e chiar ea, fata cu lavanda”, sau “Dar ce frumoase sunt ornamentele, ce frumos miros săculeţii” sau “Ce poate fi mai nimerit pentru mireasca Crăciunului decât parfumul de lavandă” – acestea sunt doar câteva dintre exclamaţiile auzite în primele două zile ale Târgului de Crăciun, la una dintre căsuţele din faţa Muzeului de Artă.

Eroina principală e ea, Alina Samson – Fata cu Lavanda, de la Ruseni – dar ca de obicei alături îi este soţul, Cristi.

Au venit cu multe-multe produse din sau pe bază de lavandă care înglobează o multiplă investiţie – pregătirea şi întreţinerea culturii, munca de peste an, chiria plătită acum la Tîrg, timpul alocat – dar, mai ales, felul serios şi responsabil în care au fost pregătite toate aceste minunăţii cu nuanţe de violet şi cu parfum inconfundabil.

Tot felul de buchete și aranjamente cu lavanda, saculetii și pernuțele cu lavanda, ulei esențial, apa florala, săpun cu lavanda, cremă naturala pentru toate tipurile de ten, balsam de buze, sare de baie, marturii pentru evenimente fericite, figurine parfumate din ceramică etc stau aşezate cochet în micuţa căsuţă de la Târg. Nu stau prea mult aşezate, totuşi, pentru că nemţenii şi turiştii aflaţi în zonă ştiu să aprecieze ce e bun şi de calitate şi cumpără. Unii câte un produs, alţii mai multe. Iar mărfurile sunt pentru diverse gusturi şi necesităţi şi, pe româneşte, şi pentru toate buzunarele.

“Atmosfera la târg este încântătoare, lumea este veselă, se simte în aer mireasma inconfundabilă a Crăciunului care se apropie. Iar noi aducem în plus, de acolo de la Ruseni, un mic adaos, de bucurie şi sănătate în care este şi munca şi sufletul nostru”, spune Alina.

“Este minunat să vezi oamenii oprindu-se în dreptul căsuței cu lavanda zicând <<waauu>> sau <<uite fata cu lavanda>>. Aceste reacţii ale lor reprezintă prima satisfacţie pentru munca noastră dar, evident, că nici un pic de vânzare mu strică pentru că, la rândul nostru, investim în materialele folosite pentru a pune în valoare acest dar minunat al naturii care este această plantă absolut magnifică”, mai spune Alina Samson.

Doi tineri frumoși din Ruseni, 5000 de metri pătrați de teren și o cultură de lavandă – aceste detalii ar putea fi rezumatul secretului din spatele produselor de azi, o poveste care a început în urmă cu aproape doi ani. Povestea Lavandei de la Ruseni, o istorie prin care familia Samson a transformat o idee de afaceri în acţiune şi pasiune. Deși inițial a cătat lavanda pentru ceaiuri și proprietățile curative, Alina s-a indrăgostit pur și simplu de miros și de culoare, după cum chiar ea  spune. „Ideea a luat ființă dintr-o pasiune mai veche față de această minunată planta, lavanda. După ce am strâns destule informații în domeniu, am hotărât să cultivăm soiul <<lavanda officinalis>>, fiind unul dintre cele mai căutate și răspândite în Europa datorită parfumului său intens, dar mai ales pentru că are o gamă largă de întrebuințare, fiind folosită cu succes în medicina naturistă (având deosebite efecte curative), în industria cosmetică cât și în atelierele de design și aranjamente florale”. Împreună cu soțul ei, Alina a cumpărat butași, i-a plantat pe 5000 de metri pătrați și s-a pus pe treabă.

“Nu necesită îngrijire specială, dar este nevoie de atenție continuă”, povestește cu încântare Fata cu Lavanda. “Noi nu folosim ierbicide și din acest motiv, plivim tot timpul micile plăntuțe. Buruiana este inamicul numărul unu și, cum noi am declarat război atât plasticului cât și tuturor produselor chimice, trebuie să fim atenți la fiecare fir care apare pe langă.”
Deși există concurență și în acest domeniu, familia Samson spune cu toată inima că “atât pe piața internă cât și pe cea externă este loc pentru toată lumea, mai ales când lucrezi cu profesionalism și seriozitate”. Iar deocamdată Lavanda de la Ruseni a devenit deja un brand nu doar în judeţul Neamţ ci chiar în nordul Moldovei.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns