WC-uri turcești fără apă caldă, saloane ATI fără chiuvete! Dezastrul de la Lețcani, filă cu filă (2)

Jale cu J mare la așa-zisul spital modular de la Lețcani, după cum rezultă din Raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătății prezentat de către publicația ieșeană BZI.

Neregulile și ciudățeniile acestui așa-zis spital furnizat de o firmă turcească obscură sunt deja de notorietate, și, precum o bomboană pe colivă, Raportul prezintă și condițiile precare igienică sanitare ale așezământului care a costat 13 milioane de euro (din care 3,2 milioane de euro plătite de CJ Neamț).

La această sumă uriașă plătită pentru spitalul în care ar fi 250 de paturi, din care au fost autorizate mult mai puține (ba 118, ba 50) din care nu au funcționat real mai mult de 18, inspectorii Corpului de Control de la Ministerul Sănătății au constatat că ATI-ul nu are nicio chiuvetă în saloane și că în anexa sanitară ar fi 12 wc-uri turcești dar nu este apă caldă.

<<În raport, la fila 22 se arată și faptul că lucrurile nu sunt în regulă nici în ceea ce privește condițiile igienico-sanitare. La Serviciul de Primire Bolnavi, spațiul de lucru pentru asistenți nu avea instalată chiuvetă. La două anexe sanitare sunt 4 chiuvete, 12 wc tip turcesc, fără a se asigura apa caldă. La secția de Terapie Intensivă niciun salon nu avea instalată chiuvetă. Nici la secția de Boli Infecțioase saloanele nu aveau instalate chiuvete. Oficiul alimentar era nefuncțional, iar culoarele de trecere dintre module nu erau etanșe.

Secția exterioară nu are organizat un punct de sterilizare, etc. În tot raportul se prezintă aspecte privind deficiențele constatate și măsurile care trebuie luate pentru ca acestea să fie remediate. Cu toate acestea, Euronest a negat fiecare punct prezentat în raportul respectiv. Cotidianul „BZI” va prezenta și în edițiile următoare noi detalii din raportul făcut de Corpul de Control de la Ministerul Sănătății, raport care a ajuns și pe masa procurilor anticorupție din Iași>>, spun cei de la BZI.

Daniel VINCA
foto: BZI

 

Lasă un răspuns