Vremea în Moldova, în următoarele 2 săptămâni. Caniculă dar și ploi!

În Moldova, media regională a temperaturilor maxime va prezenta variaţii semnificative în prima săptămână, astfel de la 30 – 32 de grade în primele zile se va ajunge la 26 de grade, în zilele de 25 şi 26 iulie, apoi se va reveni la 32 de grade, în 28 şi 29 iulie. La final de iulie şi început de august sunt estimate temperaturi maxime în jurul a 29 de grade. Media temperaturilor minime va fi de 16 – 18 grade, cu cele mai ridicate valori în primele trei zile ale intervalului şi în zilele de 29 şi 30 iulie. Vor fi ploi pe arii relativ extinse în 25 şi 26 iulie, când şi cantităţile de apă pot fi însemnate. Probabilitatea apariţiei ploilor va fi în creştere şi după data de 2 august.