Vrednic este! Fiul fostei prefecte PSD, la cabinetul vicepreședinte CJ de la Pro România


Mihai Sebastian Soroceanu este numele lui și, cu siguranță, la cei puțin peste 20 de ani, este unul dintre cei mai capabili tineri din județul Neamț, dovadă și dorința unor politicieni de a-l avea drept consilier la cabinetele lor de demnitari.
Mai nou (de vreo lună, dar credem că e prima oară când subiectul este făcut public acum, de Vestea.net, că dinspre CJ nu a suflat până azi nicio vorbuliță), tânărul Soroceanu este și coleg de serviciu cu mama lui – Daniela Soroceanu, secretarul județului, fost prefect PSD al județului Neamț – fiind consilier la Cabinetul Vicepreședintelui CJ Mădălina Ciubotaru.
Sebastian Soroceanu este, astfel, indirect, coleg și cu tatăl lui, Cristi Soroceanu, ajuns director adjunct la Complexul Muzeal Județean Neamț (instituție finanțată de CJ, tot în perioada de când doamna domnului Cristi este și secretar CJ dar și o piesă importantă în angrenajul PSD Neamț).

Tânărul Soroceanu nu este la primul job de consilier al unor importanți demnitari. A mai fost (și încă mai este) consilier și la Cabinetul Parlamentar al deputatului Ciprian Șerban, a fost chiar și consilier al lui Teodor Meleșcanu (ex-președintele Senatului).

Întrebată de Vestea care sunt meritele care-l recomandă pe Sebastian Soroceanu pentru un asemenea job, Mădălina Ciubotaru (vicepreședintele CJ Neamț) a răspuns: „Este absolvent al Facultății de Sociologie, antropologie, masterand in Management Sector Public la SNSPA, masterand in Resurse umane UBB Cluj. Are experiența în consilierea demnitarilor atât de la Senat, CD cât și la de la Parlamentul European”.

Ceea ce nu a vrut sau nu a putut să spună Mădălina Ciubotaru este cât de bine dă pentru Pro România (un partid care se tot chinuie să arate că nu ar fi PSD 2) să gireze, prin vicele de CJ angajarea pe un post (sinecură) a unui fiu de prefect PSD care, la rândul lui, și-a afirmat bătăliile și propaganda PSD.

Fotografia de mai jos…


… ni-l arată pe același tânăr merituos în compania lui Victor Negrescu (fost euro-parlamentar), președintele PES Activists România (ONG asumat ideologic de PSD). Ipostaza nu este întâmplătoare, Soroceanu jr. fiind vicepreședintele PES Activists România – Neamț, evident tot pe criterii care țin de meritocrație, probabil. Nu am mai verificat, dar din câte știm noi, tot ca funcție politică, acesta făcea parte și din Biroul Permanent al TSD Neamț (dacă nu e așa, ne cerem scuze cu anticipație).

Iar fotografia care urmează (sursa facebook MS Soroceanu)…

… ni-l prezintă pe același tânăr din postura de candidat pentru CJ Neamț pe lista PSD Neamț (mai în coada listei, de aceea nu a ajuns ÎNCĂ ales județean).

Revenind la frumoasa recomandare făcută în propria-i declarație de Mădălina Ciubotaru, de menționat ar fi că toate aceste diplome sunt menționate și în CV-ul postat de tânăr pe contul de facebook, cu mențiunea că nu a lucrat la Parlamentul European (ca salariat) ci a făcut (din câte știm noi) dar un stagiu de pregătire, program la care participă, intensiv, foarte mulți studenți.

Tot din CV-ul facebook-ist mai putem afla și că tânărul susține că ar locui, de fapt, în București.

Probabil că o fi destul de grea naveta București-Piatra Neamț pentru jumătatea de normă de la CJ…
Dar, până la urmă, când ești tânăr și vrei să-ți lărgești orizontul, distanțele nu sunt un impediment. O demonstrează și imaginea de mai jos, din Egipt, postată de tânărul Soroceanu, pe 28 aprilie din acest an.

Daniel VINCA
foto – facebook (MS Soroceanu)

2 thoughts on “Vrednic este! Fiul fostei prefecte PSD, la cabinetul vicepreședinte CJ de la Pro România

  1. ce naste din pisica soareci mananca.
    inactiunea ca prefecta a dus la inchiderea drumuiui spre Poiana largului. la sedintele prefecturii era jenant cum discutau de drum si nu faceau nimic.decat sa l repare ziceau ca l inchid. coruptie inseamna ca nu poti impune celui cu care furi sa isi indeplineasca sarcinile de serviciu

Lasă un răspuns