“Votați cu Monica Macovei dacă aveţi încredere în mine!”

… Acesta este principalul mesaj electoral cu care candidate “mai bună decât ei” crede că poate mobiliza electoratul pentru a-i acorda voturile pe 2 iunie, după cum chiar Monica Macovei a declarat luni la Piatra Neamţ.

De asemenea, Monica Macovei a mai subliniat şi faptul ca că e singurul candidat care va asigura continuarea luptei anticorupţie, adăugând şi că e neşantajabilă în compraţie cu alţi competitor.

Fostul ministru al Justiţiei s-a aflat luni în Piatra Neamţ, printre acţiunile electorale fiind întâlniri cu cetăţenii în Piaţa Centrală, la sala mare a Consiliului Judeţean dar şi o conferinţă de presă. La aceste evenimente, Macovei a fost însoţită de nucleul de sprijin de la Piatra Neamţ, dintre figurile mai cunoscute remarcându-se deputatul Mihaela Stoica, Adrian Niţă, Cristian Petroşanu, Claudiu Harabagiu.

La scurt timp, pe pagina sa de facebook, Monica macovei a postat mai multe fotografii de la aceste acţiuni dar şi mesajul: “Azi, în Piatra Neamț. Ca de obicei, printre oamenii pentru care candidez și al căror angajat vreau sa fiu ca președinte al României”.

vestea.net / sursa foto: facebook (Monica Macovei, simpatizanţi)

Lasă un răspuns