Vlad Marcoci: „PSD va repurta o victorie clară la Neamț, la alegerile de duminică!”

Vlad Marcoci – fost deputat PSD, fost președinte al Consiliului Județean, fost prefect de Neamț, actualmente Director Investiții la Apele Române – este convins că PSD Neamț va caăștiga detașat alegerile europarlamentare care vor avea loc duminică, 26 mai, în acest județ.

„Am amici și cunoștințe în toate partidele, respect efortul tuturor făcut în această campanie dar este evident că echipa PSD Neamț a fost și mai bine organizată, și mai determinată și a avut și mesajul cel mai activ, orientat majoritar spre cetățean, cu prezentarea programului nostru, a candidaților noștri. Este clar că această organizare bună este și la vârful organizației dar e la fel de aplicată până la ultima organizație locală. În timp ce unii încă nu înțelegeau cum funcționează o alianță confuz definită sau alții erau și mai sunt ocupați cu puciuri interne, noi, cei de la PSD, ne-am văzut cu silință de campania noastră. Trebuie să recunosc că de data asta am fost mai puțin implicat în activitatea electorală fiind foarte prins cu activitatea de serviciu dar știu ce treabă serioasă au făcut colegii mei din PSD Neamț, din fiecare organizație locală. Așa că dată fiind și priza pe care deja o avea PSD la electorat dar și faptul că noi, social-democrații, am mers cu mesajul nostru la poarta omului, am explicat și am detaliat, rezultatul nu poate fi decât în favoarea PSD când vor fi numărate voturile”, spune Vlad Marcoci.

Marcoci nu exclude ca PSD să nu mai aibă chiar scorul de la ultimele alegeri, cele parlamentare din 2016, când social democrații au avut 53,6 % urmați de liberali cu 19,8 %: „E posibil și chiar normal uneori să apară și o uzură a guvernării. Oricâte măsuri ai lua, oricât de bune, nu-i poți mulțumi chiar pe toți. Dar este evident că majoritatea deciziilor economice au venit în sprijinul românilor, și mă refer și la salariați și la mediul de afaceri. Deci o eventuală pierdere a câtorva procente, poate 3, poate 4, față de cele aproape 54 la sută din 2016 ar putea avea această explicație. dar e posibil la fel de bine ca numărul celor nemulțumiți în urma actului de guvernare să fie egal sau chiar mai mic decât numărul unor foști nehotărâți care acum văzând ce treabă bună face și guvernul dar și administrația județeană condusă de Ionel Arsene dar și administrațiile locale conduse de primarii noștri să dea votul, în premieră, pentru PSD. Așa că eu sunt convins că nemțenii au încredere și în lista de candidați propusă de PSD dar și în guvernarea centrală și cea județeană a PSD și vor vota <<cu cap>>, cum spuneam odată, adică vor pune ștampila pe PSD pentră că oferta noastră politică și electorală este una viabilă”.

Vlad Marcoci este convins că PSD va menține un trend bun și la Piatra Neamț, capitala de județ unde în 2016 social-democrații au avut 41 la sută iar liberalii doar 15 la sută: „PSD are cele mai mari șanse ca la anul să câștige și alegerile locale de la Piatra Neamț, deci inclusiv și Primăria”.

Fostul deputat și șef al județului Neamț a ținut să sublinieze că îi așteaptă la vot pe cât mai mulți pietreni. „Oamenii educați și responsabili s-au lămurit ce e și cu acest val de ură propagat pe internet, pe facebook. Oamenii serioși nu vor înjurături ci soluții de la politicieni și s-au convins că PSD știe problemele și are și rezolvări. deci nemțenii votează PSD pe 26 mai și PSD câștigă la Neamț!”, a conchis Marcoci.

D.V.

Comentarii Facebook

One thought on “Vlad Marcoci: „PSD va repurta o victorie clară la Neamț, la alegerile de duminică!”

  1. Oamenii seriosi nu va injura ,stimate domn. Pur si simplu va ignora minciunile si nu va voteaza. Fireste,nici amicii Dvs de la PNL nu sunt mai buni,deci voi vota un independent. Ati facut vraiste judetul asta,indiferent de culoarea politica.

Lasă un răspuns