Vlad Angheluţă sărbătoreşte prin muncă ziua de 1 Mai / Serviciu de Permanenţă la Prefectură

videoconferinta

Prefectul județului a participat joi, 30 aprilie a.c., la videoconferința susținută de către Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel OPREA, cu prefecții, subprefecții și șefii structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne.

În cadrul vidoconferinței au fost prezentate măsurile necesar a fi aplicate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în vederea menținerii ordinii și siguranței publice pe perioada minivacanței de 1 mai.

În contextul zilei de 1 mai și a Zilei Naționale a Tineretului  sunt așteptate creșteri importante ale traficului rutier și, implicit, un aflux de turiști. De asemenea sunt preconizate manifestări publice şi numeroase activităţi cultural-artistice, cu participarea unui număr mare de persoane. Astfel, a fost elaborat un plan comun de măsuri pentru toate structurile Ministerului Afacerilor Interne care are ca obiective:

  • fluidizarea circulaţiei rutiere şi prevenirea accidentelor grave pe drumurile publice;
  • menţinerea ordinii cu ocazia manifestărilor publice;
  • reducerea timpului de tranzit prin punctele de trecere a frontierei;
  • prevenirea şi stingerea incendiilor și asigurarea intervenţiilor în situaţii de urgenţă medicală.

Polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră și pompierii sunt mobilizați pentru asigurarea intervenției rapide în scopul înlăturării situațiilor de pericol ce pot aparea pe parcursul acestei minivacanțe.

„Instituția prefectului va institui serviciul de permanență în toată această perioadă, pentru a asigura continuitatea legăturii cu Ministerul Afacerilor Interne. Ne dorim ca cetățenii să se bucure în liniște de aceste zile libere iar numărul incidentelor să fie redus fapt pentru care polițiștii, militarii și funcţionarii cu statut special vor fi permanent la datorie, 24 de ore din 24” a declarat prefectul județului, Ioan Vlad ANGHELUȚĂ.

V.N.

Lasă un răspuns