Viorica Macovei şi-a luat bărbat din Neamţ! Cine e alesul?

Viorica Macovei, cea mai cunoscută reprezentantă a folclorului din Nordul Moldovei, din noul val şi-a găsit alesul inimii în judeţul Neamţ.

Dacă Viorica Macovei e un nume nu doar în Bucovina, nu doar în Moldova ci în toată ţara, cel care este şi va fi bărbatul vieţii ei este şi el cunoscut, dar mai ales în Neamţ, fiind vorba de… consilierul judeţean (UNPR) Daniel Vasiliu.

Cei doi formează deja un cuplu şi, din câte spun apropiaţii, în acest an îşi vor oficia jurămintele de credinţă şi la starea civilă şi în faţa lui Dumnezeu.

daniel-vasiliu-1Deşi Viorica Macovei este unul din numele preferate ale organizatorilor de spectacole din Neamţ (chiar şi a celor electorale), deşi artista a tot avut, în ultimii ani numeroase concerte sau chiar turnee în judeţul nostru, practic cei doi s-au cunoscut abia în 2014… la Bucureşti. Prima cafea au băut-o împreună în pauza unui seminar de la un curs la Institutul Diplomatic (un master pe o perioadă de 6 luni).

Vasiliu a ajuns la respectivul curs pentru că este în căutare de noi cunoştinţe, oportunităţi şi – de ce nu? – lecţii de viaţă pe baza recomandării unui fost diplomat de carieră, deputatul Marian Enache (colegul său de la UNPR). Acolo, printre diplomaţi, oameni din administraţie (chiar şi primarul Leoreanu cu viceprimarul de la Roman), din servicii etc a avut-o colegă şi Viorica Macovei (la rândul ei, absolventă de management în turism şi, chiar dacă e solistă de folclor, mereu în căutarea de cunoştinţe noi, în perspectiva unor noi provocări şi oportunităţi).

A urmat apoi o ieşire în oraş, cei doi s-au apropiat şi poznaşul ăla mic care trage cu săgeţi îmbibate cu “amor” nu i-a iertat.

Chestionat pe tema viitoarei nunţi, consilierul judeţean Vasiliu s-a arătat destul de reticent şi a menţionat doar că el este pe principiul în care viaţa publică (adminsitraţie, politică) e una, iar cea privată – altceva!

Cert este că – şi e bine de precizat – divorţul acestuia de fosta soţie a fost pronunţat în 2013, a fost unul civilizat “pentru că aşa e normal şi e vorba şi de ceea ce rămâne după o căsnicie, fie ea şi ratată”.

Viorica Vasiliu este la prima “investiţie a sufletului”, aşa cum a declarat anterior presei, fiindu-i greu, până acum, să găsească acel bărbat care să înţeleagă programul unui artist care taman în zilele de sfârşit de săptămână pleacă de acasă pentru că acesta îi e jobul. Un job pe care artista nu-l doreşte a fi singurul, ea fiind atrasă şi de o posibilă carieră în… diplomaţie. Practic acest vis al diplomaţiei a dus-o la întâlnirea cu cel cu care intenţionează să-şi jure dragoste şi credinţă în faţa lui Dumnezeu “Până ce moartea ne va despărţi!”.

În acest moment, cei doi nu locuiesc împreună. Vor face acest pas după cununie, Daniel Vasiliu sperând că aleasa inimii lui se va muta cu el, la Piatra Neamţ.

Şi uite aşa Piatra Neamţ va deveni casa (prima casă, a doua casă, nu mai contează…) pentru cea mai în vogă interpretă de muzică populară din noul val din Moldova, cea considerată de specialişti un fel de urmaşă (ca valoare, personalităţile fiind evident distincte) a Sofiei Vicoveanca.

D.VINCA / sursa foto: facebook

cop macovei