Viorel, șofer pentru Iosif Sava și Mariana Nicolesco, la pensie! 26 de ani, pe mașina Centrului de Cultură

Agață cheile mașinii de serviciu în cui, după o viață de muncă din care ultimii 26 de ani a fost șoferul de la Centrul de Cultură și Arte Carmen Saeculare – este vorba de Viorel Rogin, omul „știe tot”, cel care dacă aducea un artist de la București sau de la Cluj, îl punea la curent cu tot ce mișcă în Piatra Neamț, ba chiar în tot județul Neamț.

Adevărată enciclopedie și ghid neobosit, Viorel Rogin a fost și el unul din „șuruburile” instituției care, din poziția lui, și-a adus contribuția la buna desfășurare a activităților curente dar și a festivalurilor (Vacanțe Muzicale, Internațional de Folclor, de Datini de Iarnă etc), după cum punctează un text publicat pe pagina instituției, un frumos laudatio.

<Iosif Sava, Mariana Nicolesco, Marin Constantin, Gabriel Amiraş se numără printre personalităţile care au avut prilejul de a fi conduşi pe drumurile dinspre şi înspre Bucureşti de eroul textului de faţă, unul dintre cei care se află în spatele marilor manifestări desfăşurate de Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” din ultimele decenii – Vacanţe Muzicale ori Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.

Uimit de locvacitatea omului de la volan, Iosif Sava avea să deschidă ediţia faimoasei Serate muzicale realizată, în 1997, pe scena Vacanţelor cu următoarea declaraţie: „vreau să mulţumesc, în primul rând, conducătorului auto al instituţiei organizatoare, domnul Viorel, cel care m-a adus de la Bucureşti şi pe tot parcursul drumului m-a pus la curent până şi cu bişniţarii din oraş! Astfel că acum ştiu cam tot ce se poate şti despre oraşul Piatra-Neamţ de astăzi.”

Aşa a reuşit Viorel al nostru să-i închidă gura celebrului Iosif Sava şi să-l facă pe celebrul muzicolog să ia la cunoştinţă portretul vorbit al unei urbe care devenea vara Capitala muzicală a ţării.

Fiu de mecanic şi conducător auto, cu meseriile acestea în sânge, dar şi suflet uriaş, gata să ajute la nevoie, Viorel Rogin, căci despre el este vorba, a slujit (acesta este termenul potrivit) culturii nemţene vreme de douăzeci şi şase de ani. A bătut România în lung şi în lat, participând activ la punerea în faptă a multor evenimente cultural artistice. Şi nu numai.

Poate unii vor zice că nu e mare scofală. Că pentru asta a fost remunerat. De acord, aşa e. Omul şi-a făcut datoria. (Ce bine ar fi să ne-o facem cu toţii, fiecare la locul său.) Doar că Viorel Rogin şi-a făcut datoria la locul său de muncă punând la bătaie, de multe ori, toate resursele sale fizice. Şi cu o dăruire pentru care îl admirăm şi îl respectăm.

Credeţi că e floare la ureche să faci ruta Piatra-Neamţ – Cluj-Napoca, tur şi retur, de două ori şi chiar de trei ori pe săptămână, vreme de doi ani neîntrerupţi? Era vremea, anii 1998-2000, pe când se înfiinţase Colegiul de Muzică, transformat ulterior în Facultatea de Muzică, filială a Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din vechiul oraş translivan. De acolo trebuiau aduşi, periodic, profesorii care aveau să predea la catedrele noii instituţii de învăţământ superior muzical. Acesta a fost modul prin care Viorel Rogin a pus umărul la înfiinţarea şi consolidarea unui lăcaş de învăţătură care va dăinui peste veac.

Această activitate care s-a întins, aşa cum spuneam, pe perioada a doi ani de zile, se transformase de la o vreme într-o adevărată corvoadă. Dar treaba a fost dusă până la capăt cu zâmbetul pe buze de către colegul nostru. De-a lungul acestui timp s-au adunat nenumărate amintiri frumoase şi haioase ale profesorilor clujeni care au călătorit în maşina Centrului, cu Viorel Rogin la volan. Ei pot depune oricând mărturie>>, spun cei de la Centrul de Cultură.

Aer condiționat? Da, la manivelă!…

Pe lângă abilitățile profesionale necesare postului ocupat, Viorel Rogin a fost și este și un hâtru incurabil. Deși își plimba pasagerii-vedetă cu o mașină casată, șoferul Centrului nu duea lipsă nici de necesara doză de umor moldovenesc:

<Altădată, într-un miez fierbinte de vară, luându-l din Capitală pe vestitul pianist şi profesor Gabriel Amiraş, Viorel a fost întrebat de celebrul pasager dacă maşina nu are condiţionat. Cum autovehicolul de atunci era o maşină deja casată şi preluată de Centru, nu era greu de ghicit răspunsul. Ce să răspundă colegul nostru unui artist distrat care nu se uitase bine unde s-a urcat? „Desigur. Avem aer condiţionat în maşină. E condiţionat de manivela aceea mică din portieră. O învârtiţi şi avem şi aer!”

Amintiri, întâmplări. Multe am adunat împreună. Şi le-am trăit.

Acum, după douăzeci şi şase de ani, a venit vremea ca Viorel să se retragă. Nu la garaj. Ci la casa sa, lângă familia lui frumoasă, şi să îngijească de cea mai tânără generaţie, fiindcă de puţini ani, el a devenit bunic. Unul care vorbeşte adorabil despre nepoţica sa. În plus, de acum Viorel are mai mult de citit ceea ce îl interesează mult, literatura de spionaj.

Pentru fiecare dintre zilele în care am fost colegi, Viorele îţi mulţumim! Şi, vorba unui alt coleg, care este de zece ani pensionar: îţi doresc să ieşi la pensie de la… pensie!>.

V.N.

Lasă un răspuns