Vinovatul în tamponarea de la Rediu, cercetat pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat


Șoferul Renault-ului Espace care duminică după amiază a intrat pe contrasens și s-a izbit într-ul Opel Astra la Rediu (textul inițial AICI) este cercetat pentru conducerea unui autovehicul neînmatriculat.
Acesta este punctul de vedere al IPJ Neamț, prin vocea purtătorului de cuvânt al instituției. „Conducătorul auto este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, dat fiind că la momentul în care s-a produs evenimentul autorizația provizorie de circulație a mașinii era expirată”, a precizat inspectorul Elena Bulgărea.
Cât privește celelalte acuzații pe care unchiul tânărului aflat la volanul autoturismului Opel le-a făcut, acestea nu au putut fi probate. „Ulterior producerii evenimentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, dar acest lucru nu se poate încadra ca infracțiune, pentru că din coliziunea celor două autovehicule nu au rezultat decât pagube materiale”, mai spune purtătorul de cuvânt al Poliției Neamț.
Nici faptul că ar fi fost băut în momentul bufniturii nu a putut fi certificat, pentru că vinovatul a fost găsit abia a doua zi. O eventuală descindere a polițiștilor la domiciliul său la puțin timp după eveniment ar fi putut fi făcută doar în baza unui mandat emis de instanța de judecată.

Alex SÎRBU

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns