Vin din nou ploile!


Meteorologii au emis în urmă cu puțin timp o informare valabilă de mâine de la prânz până poimâne noaptea, la ora 23.00. Astfel, în acest interval este prognozată o instabilitate atmosferică accentuată, ce se va traduce prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii și grindină, iar cantitățile de apă vor depăşi local 20 l/mp și izolat 35…45 l/mp.
Astfel de manifestări se vor semnala miercuri, 12 iulie, îndeosebi în nordul, estul și centrul țării, precum și în zona montană, iar în noaptea de miercuri spre joi (12/13 iulie) mai ales în regiunile vestice. Pe parcursul zilei de joi, 13 iulie, instabilitatea atmosferică va fi mai accentuată în nordul, centrul și estul teritoriului”, se arată în atenționarea meteo.
Iar dacă partea de nord, centru și est a țării va fi lovită de furtuni violente, pentru sudul teritoriului este anunțată caniculă, mercurul din termometre urmând să ajungă la valoarea de 35 de grade Celsius, chiar mai ridicată în Lunca Dunării.

Alex SÎRBU