VIDEO PMP-iştii lui Băsescu au făcut FLENDURI din Imnul României!

Deşi imaginile de mai sus sunt mai mult decât elocvente, mai dăm câteva detalii: batjocorirea Imnului României în asemenea hal a avut loc la o acţiune organizată/girată de PMP Neamţ, mai exact, alegerile de la organizaţia Piatra Neamţ, vineri, 4 octombrie.

La masa prezidiului se află chiar preşedintele organizaţiei judeţene, Bogdan Gavrilescu (este şi viceprimar de Piatra Neamţ), cel care, stă cu mana sub barbă şi la, la un moment dat, face un gest ca şi cum s-ar lua cu mâinile de cap.

Cristian Sauciuc, cel care se duce la pupitru să vadă ce se ântâmplă şi care scapă şi exclamaţia „Aileu” era, până vineri, preşedinte interimar al PMP Piatra Neamţ iar în şedinţa respectivă a fost votat preşedinte „plin”.

Legislaţia e clară, doar fanfara sau altă orchestră pot cânta o singură strofă din imn, în rest, la manifestări oficiale sau la care organizatorii decid intonarea Imnului de Stat, se merge pe varianta integrală a poeziei lui Andrie Mureşan (11 strofe) sau pe varianta oficială scurtă, de 4 strofe (de preferat).

Hotărârea de Guvern 1157/2001 mai prevede că intonarea imnului national cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Aceeaşi HG prevede că, atât constatarea contravenţiei, cât şi aplicarea amenzii se fac „de către persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei.

Mai clar de atât nu se poate, aşteptăm să vedem dacă Prefectura are ceva de spus pentru felul în care a fost măcelărit – IAR! – la Piatra Neamţ, Imnul de stat al României.

Ironia situaţiei face ca această batjocorire a simbolului naţional să fi avut loc într-o sală chiar din clădirea unde funcţionează Prefectura, în sala mare de şedinţe de la Consiliul Judeţean. Dar este evident că nici Prefectura şi nici CJ nu au vreo vină pentru această maltratare a imnului de către oamenii de la Neamţ ai lui Băsescu.

Vom reveni.

Mai jos, ca sa nu fie vorbe cu scoatere din context, filmarea in extenso a sedintei din care am preluat fragmentul respectiv:

Daniel VINCA

Comentarii Facebook

One thought on “VIDEO PMP-iştii lui Băsescu au făcut FLENDURI din Imnul României!

  1. Jenant! Maxim de jenant! Au scuipat pe Imnul Tarii dar i-au sfidat astfel si pe oamenii aceia din sala care cine stie cum au fost adusi acolo.
    Citeam intr-o alta publicatie, cred ca e de a lor de a PMPului, ca in sala au fost 200 de oameni. Ce minciuna. Sala are 200 de locuri si aproape pe jumatate era goala!!!!

Lasă un răspuns