Viceprimarul Samson spune cum a primit poza cu penisul altui bărbat…

Viceprimarul Samson a primit, pe chat, poză cu penisul altui bărbat (de 70 de ani) în momentul în care utiliza un cont fake de facebook (pentru vânzări imobiliare) unde avea la poza de profil o imagine cu o vază de flori.

<Mesajele de la admiratorii vazei cu flori din poză oscilau între „Cf dragă, îmi dai nr tău?” pâna la „Îmi arăți și mie o poză cu …. ta.” Remarcabil a fost un domn de vreo 70 de ani, dintr-o comună, care mi-a trimis poze cu bărbăția lui. Nu mie, Radu, ci contului meu cu nume de femeie și cu vază cu flori la profil>, își amintește Samson într-o postare în care face referire la un subiect arzător legat de hărțuirea femeilor (cântecul-manifest Macarena).

<Am înțeles atunci că lumea e și mai bolnavă decât fusesem eu prevenit de acasă. Am fost probabil puțin naiv, fiind crescut majoritar de femei, cu o educație mai degrabă de ocrotitor, nicidecum de agresor>, rememorează Samson.

Actualul viceprimar (USR) își amintește și de alte pățanii din vremea când folosea, în travesti, acel cont de facebook dar și de poveștile/fantasmele despre sexul tip „poștă” ale colegilor de generație de pe vremea când era adolescent/tânăr.

Samson nu ezită să arate nici ideile preconcepute din expresiile folosite de unii angajați ai statului când e vorba de adolescente dispărute („stați liniștiți …. dacă e la un gagiu, se întoarce când se satură”).

Mai jos, integral, postarea lui Samson:

<<Capitolul 1: „Auzi, păpușă… te-aș da cu roțile în sus ca pe roabă, să-ți dau o pedală.”
Era expresia „de agățat” a unui tip din cartierul în care am crescut. Nu, nu am crescut într-un cartier rău famat. Erau vremurile în care toți, băieți și fete, dădeam din cap la discotecă fredonând cap-coadă versurile misogine ale B.U.G. Mafia și Paraziții iar de-acolo…. Se cântau (și) pe vremea aia tot felul de mârlăneli…. ca cele pe care le criticăm la artiști ai generației de azi, sau chiar mai rău.
Tot la vremea aia, sfârșit de ani ’90, auzeam la băieți în cartier despre fete „agățate” și convinse să vină la unii acasă, unde aveau să fie convinse într-un fel sau altul să participe la o „poștă”. Educația primită de la femeile care m-au crescut mă făcea să mă îndepărtez de astfel de discuții și să blochez mental imaginația în legătură cu ele, așa că nu o să intru în detalii. Încă simt la fel.
Capitolul 2: „Cf dragă, îmi dai nr tău?”
Am avut pentru scurt timp un cont de Fb cu nume de femeie. Îl foloseam pentru anunțuri imobiliare. La maxim două ore după ce am făcut contul, am pus o poză cu flori la profil și am intrat în câteva grupuri din zona Romanului, aveam vreo 10 mesaje private… de la „admiratori”.
Mesajele de la admiratorii vazei cu flori din poză oscilau între „Cf dragă, îmi dai nr tău?” pâna la „Îmi arăți și mie o poză cu …. ta.” Remarcabil a fost un domn de vreo 70 de ani, dintr-o comună, care mi-a trimis poze cu bărbăția lui. Nu mie, Radu, ci contului meu cu nume de femeie și cu vază cu flori la profil.
Am înțeles atunci că lumea e și mai bolnavă decât fusesem eu prevenit de acasă. Am fost probabil puțin naiv, fiind crescut majoritar de femei, cu o educație mai degrabă de ocrotitor, nicidecum de agresor.
Capitolul 3: „A fugit cu vreun gagiu… se întoarce ea când se satură.”
Ca viceprimar am fost și sunt implicat în asistența socială din Roman. Am văzut fete cuminți de liceu, cu rezultate bune la școală, ademenite și efectiv „vrăjite” de bărbați de 40 – 50 de ani cu „școala vieții”. Se întâmplă uneori, când părinții se adresează autorităților, să li se spună prima dată „stați liniștiți …. dacă e la un gagiu, se întoarce când se satură”.
Am întâlnit cazuri de băieței de școală primară care agresau cu conotație sexuală fetițe de vârsta lor sau chiar surori de câțiva anișori, „cum au văzut că făcea tati cu mami”. Sunt mai frecvente decât am vrea, în România, cazurile de violență domestică, de femei fugărite din casă cu tot cu copii după ele, sau de femei bătute ori agresate sexual de soții lor în prezența copiilor.

EPILOG: Cu un limbaj considerat de unii brutal, o tânără artistă abordează subiectul în care se încadrează poveștile de mai sus.

Erika Isac – Macarena este o melodie la fel de dură ca realitatea pe care o combate (sau încearcă să o combată)>>.

D.V.