Viceprimarul Braiş: „Vor să mă schimbe ca să nu le tulbure nimeni afacerile nelegale!” PSD importă modelul „haos Girov” la Rediu!

13689849_1737280226530499_1705179284_nHaos total în administraţia locală din Rediu unde, conform documentului anexat (convocarea şedinţei ordinare de CL pentru data de 26 iulie) primarul PSD Vasile Motfolea vrea să-l schimbe din funcţie pe viceprimarul PNL Vasile Braiş ales acum 3 săptămâni (cu 8 voturi din 15, într-un CL unde PSD are 10 aleşi şi PNL doar 5).

Că e vorba nu de o chestiune administrativă ci doar de o răfuială politică, rezultă fără putinţă de tăgadă din convocarea unde singurele puncte de pe ordinea de zi au legătură doar cu „execuţia duşmanului de clasă”. Documentul anexat este, şi în formulare şi în esenţă, o adevărată minunăţie, numai bună de o colecţie de perle ale administraţiei din Neamţ. Dispoziţia Primarului Motfolea are şi o valoare de autodenunţ din moment ce oricărui om care cunoaşte măcar abc-ul administraţiei locale sesizează excesul de zel fără limite care a mers până acolo încât („ca să fim dom’le acoperiţi”, o fi zis vreun strateg care-l consiliază pe edil), au trecut au trecut punctul INFORMĂRI, cu un raport de activitate solicitat vicelui, înaintea proiectelor de hotărâri. Probabil prin Africa, unde şedinţele de CL au loc ori la umbra copacilor ori direct pe crengi sunt trecute informările înaintea proiectelor de hotărâri şi tot acolo i se cere un raport de activitate unui viceprimar ales în funcţie în urmă cu 3 săptămâni.

Dacă zelul politic al primarului poate fi înţeles într-o administraţie unde politicul primează, surprinde semnătura pentru legalitate dată de secretarul UAT-ului Alexandru Burlea. Prin lege, secretarul nu este subordonatul primarului ci, mai mult, denumirea oficială a funcţiei este „secretarul comunei X…”. Până la noi detalii, nu putem decât să ne întrebăm la ce cursuri despre monitorizarea legalităţii actelor administrative a aflat respectivul secretar că sunt trecute întâi informările şi apoi proiectele şi în baza cărei legislaţii girează un secretar de comună înlocuirea unui viceprimar – inclusiv cu teatrul ieftin al solicitării unui raport de activitate după numai 3 saptămâni de la ungerea în funcţie – aşa, de pe o zi pe alta?

Suntem totuşi convinşi că, juridic, secretarul comunei ştie că schimbarea de viceprimar a suportat modificări şi că în afară de trecerea de la majoritatea simplă la cea de două treimi pentru un astfel de demers, update-ul juridic adus anul trecut a schimbat paradigma deciziei exclusiv politice în „propunerea motivată”. Vezi mai jos:

(4) Schimbarea din funcţie a viceprimarului se poate face de consiliul local, prin hotărâre adoptată cu votul a două treimi din numărul consilierilor în funcţie, la propunerea motivată a primarului sau a unei treimi din numărul consilierilor locali în funcţie (sursa: Legea 215 a Administraţiei Publice Locale, art. 57 alineatul 4.

Facem menţiunea că formularea respectivului alineat 4 a fost schimbată prin Legea 115 din mai 2015, deci acum mai bine de un an, timp suficient ca să afle şi primarul Motfolea (aflat la al 4-lea mandat) şi „secretarul comunei Rediu”.

Secretarul avizează de legalitate nu doar proiectele votate ci – aşa spun judecătorii în n sentinţe pronunţate deja pe speţe similare – şi ceea ce stă în spatele proiectelor de hotărâri, adică expuneri de motive şi rapoarte de specialitate (dacă pe ultimele nu le întocmesc chiar ei).

Este evident că 101 judecători din 100 vor zâmbi când vor vedea „motivarea” demersului de schimbare a unui viceprimar căruia nici nu i s-a uscat cerneala de pe procesul verbal al şedinţei de acum câteva săptămâni când a fost votat în funcţie.

13705251_1737240163201172_450974232_n b

Tehnologie cu prund, hârtie şi beton pentru drumuri modernizate la Rediu…

Şi dacă punctele de vedere despre o administraţie sănătoasă ale primarului Motfolea şi secretarului Burlea sunt elocvente prin semnăturile puse de ei pe minunăţia de dispoziţie de convocare a şedinţei, opinia viceprimarului este şi mai interesantă. „Păi o să trebuiască să le raportez colegilor consilieri – dar ei ştiu deja asta – că domnul primar mi-a delegat aşa cum spune legea nişte atribuţii dar face tot ce poate să mă ţină, cum se spune, la ascuţiti creioana. Adică pe partea de utilaje de la Primărie refuză să aloce combustibil, tocmai ca aceste utilaje să fie puse la muncă în folosul cetăţenilor, pentru rezolvarea problemelor din comună iar în acest moment tot ce pot face este să mă ocup de activitatea persoanelor de la Legea 416. Problema este însă alta şi eu înţeleg că marea durere a domnului primar şi a altor câteva persoane este să nu le tulbur afacerile nelegale. Afaceri nelegale, aşa să scrieţi, pentru că eu ştiu ce spun. Deranjează foarte tare că am început să mă interesez de drumul modernizat (nu cu asfalt ci cu beton) fără proceduri legale, fără ca investiţia să fie aprobată de Consiliul Local, în perioada prelectorală şi electorală. Şi e vorba de aproape 10 kilometri de porţiuni de drum, de o sumă care trece lejer de un milion de euro şi de o lucrare care ridică foarte multe semne de întrebare, inclusiv cu privire la existenţa şi legalitatea procedurii de achiziţie publică. Probabil că sunt un viceprimar incomod şi pentru că eu şi alţi colegi ne-am permis să întrebăm cum s-a făcut balastarea drumurilor cu balastru exploatat ilegal din luncă – şi vă invit să vedeţi ce dezastru a rămas aici – şi probabil că prezenţa mea în această funcţie nu este dorită de cercurile de interese legate de <<Afacerea Parc>> care a păpat vreo 20 de miliarde de lei vechi, şi din fonduri europene dar şi locale. Mai sunt semne de întrebare şi cu privire la investiţia de la anexa de la Casa Specialistului, vreo 150.000 de euro dacă nu mă înşel, şi la renovarea făcută la Primărie, imediat după alegeri, tot aşa, fără să treacă prin Consiliul Local. Eu înţeleg că deranjează prezenţa mea în funcţia de primar că probabil, într-un fel sau altul, va trebui plătită reabilitarea asta dubioasă a drumurilor şi se doreşte ca şi despre alte lucrări să se ştie cât mai puţin”, a precizat viceprimarul Vasile Braiş.

Oamenii din sat văd şi alte motive în spatele demersului primarului. „Păi s-o fi supărat şi fostul viceprimar că nu a mai fost ales. Are doar 70 de ani şi mai vroia şi el un mandat, că doar n-o să stea acasă să-şi vadă doar de pensie”, spun cu ironie oamenii din Rediu.

Braiş este hotărât ca o eventuală debarcare a sa să devină obiectul unei analize juridice „până în pânzele albe”: „Eu nu am mai auzit să încerce să schimbe cineva viceprimarul abia votat în funcţie. Iar cum legea spune că trebuie să motivezi o astfel de decizie – că e panel, hoţ, că nu-şi face treaba un astfel de viceprimar – sunt curios ce motivare va sta în spatele acestei propuneri. Oricum voi ataca în Contencios-Administrativ şi voi face şi plângeri penale împotriva consilierilor care vor vota o asemenea enormitate, voi cere daune şi instituirea de sechestru asigurator. Că mi se pare corect să răspundem pe ce votăm iar legea spune clar că consilierul local trebuie să voteze conform propriei conştiinţe, nu ca o maşină de vot, pe ordin venit de la partid sau de la primar”.

Şi mai trist este că în spatele unui astfel de joc generat de intenţii şi răfuieli eminamente politice nu se regăseşte cetăţeanul cu problemele lui ci veşnicele interese de partid care, ca de obicei, nu au nicio legătură cu realitatea de pe uliţa Rediului. E vorba de statisticile post-alegeri în care şefii de pe la judeţ raportează X primari, Y viceprimari şi de goana după voturile de la alegerile din toamnă. Ori dacă fostul vice – ăla de 70 de ani – este un activist politic important în maşinăria electorală a PSD, ce mai contează că social-democraţii, cu voie sau „vitamine” de la judeţ, tocmai au exlus din partid şi în felul acesta au zburat din CL 3 consilieri locali şi duc această brambureală şi mai departe – după modelul Girov din mandatul 2012-2016 – jucându-se de-a „Popa Prostul” în administraţia locală? Că doar primarul semnează şi secretarul contrasemnează…

Vom reveni.

Daniel VINCA

cop rediu

 

Comentarii Facebook

2 thoughts on “Viceprimarul Braiş: „Vor să mă schimbe ca să nu le tulbure nimeni afacerile nelegale!” PSD importă modelul „haos Girov” la Rediu!

  1. Domnule viceprimar (inca), de ce nu solicitati oficial documentele referitoare la acei 10 km de drum modernizat fara proceduri legale, fie si in calitate de consilier local? Sau cereti pe Legea 544! Sa vedem si noi unde s-au dus banii de fapt, ca orice expertiza va demonstra cati bani s-au investit in mod real, nu pe hartie (poate aceia sunt banii din cauza carora PNL a pierdut postul de primar la Rediu. E posibil sa avem surpriza ca banii au ajuns si in alte parti (functie de cine a fost constructorul). Luati si publicati in mass media toate documentele, poate mai vad si alte institutii.

  2. Pentru o cat mai buna priza dupa ca sa pus pietris ,se face tasarea acestuia apoi se toarna beton fara a pune hartie,folie etc.Betonul se toarna direct pe pietris

Lasă un răspuns