Vicepreşedinte CJ Neamţ aruncă suspiciunea pe Maternitatea Cuza-Vodă: „Nu putem şti dacă acea infecţie nu a fost luată din vreun spital din Iaşi”

Subiectul legat de cei doi gemeni născuţi în Maternitatea Piatra Neamţ (din care unul a murit iar celălalt, transferat în stare critică la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi a fost depistat de medicii ieşeni „colonizat cu Klebsiella”) se dezvoltă în avalanşă, în urmă cu câteva ore un vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ arucând şi ipoteza ca nou-născutul supravieţuitor să fi fost… infestat la Iaşi.

Vezi clipul de mai jos, unde vicepreşedintele Laurenţiu Dulamă anunţă respectiva ipoteză la minutul 0.17:

Vicepreşedintele CJ Neamţ a făcut respectiva declaraţie după o întrebare adresată de Vestea.net prin care i s-a solicitat să comenteze discrepanţa dintre situaţiile tragice înregistrate în Spitalul Judeţean Neamţ şi analizele cu rezultate „roz-bombon” anunţate de Direcţia de Sănătate Publică Neamţ. Vezi mai jos, în format text, şi întrebarea şi răspunsul:

Intrebare Vestea – O întrebare pentru domnul vicepreşedinte Dulamă, că ştiu că aveţi în fişa postului şi coordonarea Spitalului Judeţean Neamţ. Date fiind rezultatele astea frumoase, şi de azi şi de data trecută, de la controlul de pe 12 iulie, de la Spital, ale DSP Neamţ şi date fiind şi declaraţiile – care nu au fost infirmate până acum de nimeni, ba le-a citat şi domnul doctor şi director Juncu – cum că medicii din Iaşi au găsit al doilea copil – citez – „colonizat cu Klebsiella” (o bacterie ucigaşă) cum vă explicaţi – ca vicepreşedinte, ca simplu cetăţean, ca om – faptul că într-un spital din care pleacă un copil despre care alţi medici spun că e „colonizat cu bacterie ucigaşă”, analizele făcute de DSP (care are reprezentanţi în CA-ul spitalului) analizele ies tot timpul frumoase? Mai mor oameni dar analizele au rezultate frumoase…

Vicepreşedinte Laurenţiu Dulamă – Am înţeles întrebarea dumneavoastră. Vreau să vă spun că, aşa cum a spus şi domnul preşedinte, raportul făcut de Direcţia de Sănătate Publică şi controlul făcut chiar la Secţia de nou-născuţi a fost foarte clar. Nu putem şti dacă acea infecţie nu a fost luată din vreun spital din Iaşi. Vreau să vă spun că nu sunt adeptul în a arunca pisica în curtea altuia dar vă spun cu siguranţă că în spitalele din România, aţi văzut, sunt infecţii nosocomiale. Dacă eram într-un stat poate un pic mai dezvoltat din punct de vedere al sănătăţii – mă refer aicea la Statele Unite sau la Germania – să ştiţi că a identifica un asemenea virus nu înseamnă neapărat ceva rău, înseamnă ceva pentru a preveni acest lucru. Iar mie personal mi s-a părut un pic alarmantă acea declaraţie a doamnei doctor de la Iaşi, arătând cu degetul spre Secţia de nou-născuţi de la Piatra Neamţ. Dar n-aş vrea să intrăm noi, cei din conducerea Consiliului Judeţean în astfel de polemici.

Întrebarea Vestea a fost adresată la doar câteva minute după ce preşedintele CJ Neamţ, Ionel Arsene, citise dintr-un raport care preciza că: „Conform buletinului de analiză numărul 771 din 28.07.2016, pe toate suprafeţele de pe care s-a recoltat cât şi din aer nu s-au decelat germeni patogeni. Nicio probă nu este pozitivă”.

Reamintim că este vorba despre o naştere gemelară care a avut loc la Spitalul Judeţean Neamţ pe data de 9 iulie, iar pe data de 17 iulie unul dintre copii a născut iar celălalt a fost transferat la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi nu de către Spitalul Judeţean Neamţ ci pe o soluţie găsită de familie. Cel de al doilea copil a ajuns la iaşi într-o stare critică şi, după cum au declarat medicii ieşeni, „colonizat cu Klebsiella”.
Între naştere şi decesul copilului, pe data de 12 iulie, în Maternitatea din Piatra Neamţ a fost un control DSP care a constatat că toate sunt bune şi frumoase. La solicitarea preşedintelui CJ Neamţ, DSP a repetat în acest zile controlul şi, conform celor citite de Arsene în conferinţa de presă, nicio probă nu este pozitivă, adică nu relevă prezenţa „bacteriei ucigaşe” reclamate de medicii ieşeni.

Daniel VINCA

cop dulama infectie spital iasi

 

Comentarii Facebook

One thought on “Vicepreşedinte CJ Neamţ aruncă suspiciunea pe Maternitatea Cuza-Vodă: „Nu putem şti dacă acea infecţie nu a fost luată din vreun spital din Iaşi”

Lasă un răspuns