Vești cu speranță despre Draga Olteanu Matei: „Este mai bine!”

 

Ultima fotografie cu Draga Olteanu Matei făcută publică, realizată acum câteva săptămâni, la ziua ei de naștere

 

Vin vești încurajatoare despre starea de sănătate a actriței Draga Olteanu Matei, internată de ieri în Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului „Sf. Spiridon”, transmise de Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș, un apropiat al acesteia.

„Draga Olteanu Matei este mai bine și avem încredere că va fi din ce în ce mai bine…
Își urmează programul de recuperare medicală sub coordonarea cadrelor medicale de la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Peste seară a revenit la frumoasele amintiri, povestindu-le celor din preajmă întâmplări din viața sa”, a anunțat Tărăntuș mai devreme, după prima noapte petrecută de actriță în unitatea medicală ieșeană.

Amic cu actrița, fost membru în CA-ul Spitalului Județean Neamț și actual manager la o clinică privată din București, Tărăntuș a plecat ieri din Capitală direct spre Iași. A ajuns azi-noapte, a vorbit și cu cadrele medicale dar și cu pacienta și azi a transmis mesajul respectiv.

Actriţa Draga Olteanu Matei este conştientă şi comunică cu echipa medicală de la ATI din cadrul Clinicii de Gastroenterologie şi Hepatologie a Spitalului „Sf. Spiridon”, a declarat vineri seara coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, citată de Agerpres.

„Doamna a ajuns transferată de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ din cauza unei hemoragii digestive superioare. A fost evaluată în urgenţă, s-a făcut transfuzie de sânge. E vorba despre o hemoragie importantă. Este internată în acest moment în ATI. Este conştientă, comunică cu echipa medicală. S-au început manevrele diagnostice şi terapeutice. Starea doamnei este stabilă după primele manevre terapeutice şi toate celelalte tratamente care s-au făcut în urgenţă şi se continuă în ATI”, a precizat Diana Cimpoeşu.

Aceasta şi-a exprimat totodată speranţa ca evoluţia stării de sănătate a marii artiste să fie una bună.

„Sperăm ca evoluţia să fie una favorabilă. Doamna are şi altă patologie. Are diverse afecţiuni care trebuie evaluate şi tratate în continuare”, a spus dr. Cimpoeşu.

Ea a explicat că Draga Olteanu Matei a fost transferată de la Spitalul Piatra Neamţ întrucât această unitate este spital COVID, iar artista avea nevoie de efectuarea unei endoscopii, eventual endoscopie intervenţională, motiv pentru care se şi află în grija specialiştilor de la Clinica de Gastroenterologie şi Hepatologie, care are competenţa în tratarea acestei urgenţe majore.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns