Vestea – linie non-stop pentru anunţarea cazurilor de DISPARIŢII copii şi adulţi! Dar, mai întâi,sesizaţi Poliţia!

Ca o consecinţă a cazurilor de dispariţii persoane (mai ales minori) sfârşite cu tragedii (vezi: ) anunţăm pe această cale atât pe cititorii noştri cât şi autorităţile care vor aprecia acest gest că, din acest moment, site-ul Vestea asigură SPRIJIN TOTAL în mediatizarea acestor cazuri.

Practica judiciară din ţările dezvoltate arată că primele ore sunt cruciale în găsirea unei persoane (mai ales dacă e vorba de un copil) dispărută sau răpită.

EVIDENT CĂ SFĂTUIM PE TOŢI CA ÎNAINTE DE A ANUNŢA PRESA, ASTFEL DE CAZURI SĂ FIE SEMNALATE, CÂT MAI PROMPT POSIBIL, AUTORITĂŢILOR STATULUI, ÎN SPEŢĂ POLIŢIEI!

Demersul pe care îl anunţăm azi nu se substituie eforturilor pe care trebuie să le facă autorităţile ci vine ca o completare a activităţii acestora şi a acţiunilor derulate de familie sau prieteni.

Evident că vom fi atenţi ca sprijinul pe care îl acordăm să nu se transforme într-un canal de fake-news sau glumiţe sinistre şi, de aceea, promovarea fiecărui caz în parte va fi făcută după o sumară verificare (discuţie cu cineva din familie, apropiat etc). În cazul unor glume idioate, la rândul nostru vom sesiza instituţiile în drept.

În ceea ce priveşte dispariţiile de copii din centre speciale de stat sau aflate sub patronajul unor fundaţii private – unde există obiceiul ca în caz că este alarmată Poliţia să se ceară nepublicarea cazului – ÎNCURAJĂM pe colegii sau prietenii minorului dispărut, pe angajaţii care pun preţ pe viaţa unui suflet şi aşa chinuit, să ne contacteze în privat (vezi secţiunea CONTACT de sub coperta site-ului).

Dincolo de principiile umanitare, să nu uităm că astfel de instituţii clamează paragrafe din lege care menţionează „interesul major al minorului”.

Ce alt interes poate fi mai mare într-un astfel de caz decât găsirea, cu o secundă mai devreme (secunda care poate face diferenţa între VIAŢĂ şi MOARTE) a unui copil dispărut sau răpit de reţele interlope care se ocupă cu traficul de persoane, cu prostituţie sau cerşetorie organizată?

Semnalarea unor astfel de cazuri de dispariţie în care Vestea poate oferi sprijin în mediatizarea cazurilor (indiferent dacă e vorba de copii sau de adulţi) poate fi făcută la datele (mail, telefon) din secţiunea CONTACT. Pentru o reacţie cât mai rapidă posibilă, recomandăm şi trimiterea unui SMS.

IMPORTANT: Evident că „non-stop” nu defineşte, prioritar, timpul de reacţie ci disponibilitatea. Suntem datori să precizăm că este posibil ca răspunsul nostru să nu fie, în toate cazurile, imediat (nu avem operatori care să se ocupe de această problemă 24 de ore din 24). Vă putem asigura însă că eforturile şi implicarea noastră vor fi maxime, chiar şi peste disponibilităţile fizice.

D.V.

Nota Bene – Vom accepta, după o serioasă analiză, colaborări şi cu alte entităţi, şi pe fondul problemei dar şi pe forma acestui demers Vestea. Sunt bine-venite institutii de stat, persoane fizice, firme private, ONG-uri etc. Dar precizăm din start că nu vom accepta – pe demersul anunţat mai sus, de promovare a acestor cazuri – nicio finanţare din bani publici, nici măcar pentru (eventuale) ONG-uri partenere. Pentru că nu dorim ca un demers pus în slujba binelui public şi a ideii de a ajuta semeni aflaţi în dificultate să se transforme în altceva. Nici măcar în discuţii despre altceva!…

 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns