Elevii şi preşcolarii din Ruseni încep noul an şcolar cu o veste foarte bună: vor avea microbuz nou-nouţ, al lor, al şcolii lor!
La Şcoala Ruseni din Borleşti învaţă circa 400 de elevi şi mai mult de 100 dintre ei fac naveta de la mai mult de 4 kilometri.
Până acum, în măsura posibilităţilor, Şcoala Ruseni baza pentru transportul acestora pe microbuzul de la Şcoala Borleşti. Nu trebuie să fii mare inginer să-ţi dai seama că un microbuz şcolar abia face faţă la o şcoală (mai ales că aceste unităţi sunt amplasate în mijlocul comunităţilor, deci trebuie să asigure n trasee) şi că e o adevărată complicaţie să deservească două unităţi şcolare care se afla la o oarecare distanţă una de alta.
“Acest microbuz şcolar a fost una din priorităţile mele, de când am fost investit ca viceprimar. Ştiam problema dinainte, îmi tot aduceau aminte şi directorul, şi profesorii şi părinţii… De aceea, când am fost anunţat că se livrează tranşa de autovehicule în care era prinsă şi comuna Borleşti eram în stare să mă duc la Bucureşti să-l aduc şi în spate dacă era nevoie. Nu vreau să sune a mesaj politic dar realmente vreau să mulţumesc şi Guvernului şi tuturor celor care au sprijinit acest demers al meu, de fapt demersul şi problema comunităţii din comună”, spune viceprimarul Vasile Puică.
Directorul Şcolii din Ruseni, Cristi Constantin e şi el mai mult decât bucuros: “Era mai mult decât dificil ca un microbuz să deservească două şcoli gimnaziale, fiecare cu sute de elevi. Nu mai spun că şi maşinile astea sunt de tablă şi atunci când mai apărea vreo defecţiune rămâneau ambele şcoli în pană. Acum, Doamne Fereşte de un caz din ăsta, din două tot va merge unul, ne putem ajuta între noi, e altceva. Dar în primul rând e mare lucru să ai la şcoală propriul microbuz. Nu pot decât să-i mulţumesc domnului viceprimar Puică şi celor care au făcut posibil această investiţie foarte importantă pentru elevi dar şi pentru confortul psihic al părinţilor”.
Ca un gospodar care se bucură de un bun de care este nevoie, viceprimarul Puică nu a stat cu mâinile în sân nici după primirea mijlocului de transport: imediat a demarat procedurile pentru înmatricularea microbuzului, urmând ca zilele acestea să vină numerele de înmatriculare. De asemenea, va fi făcută şi asigurarea, singura problemă care mai trebuie rezolvată fiind cea a deservirii microbuzului de către un şofer. Acum, practic, mingea e în terenul primarului de Borleşti care trebuie să propună CL modificarea organigramei. În caz că acest demers poate dura mai mult decât zilele rămase până la începerea anului şcolar, există şi varianta de avarie (folosită şi de alţi primari) a încheierii unui contract de prestări servicii cu o firmă (SRL, PFA, II) care să pună la dispoziţie, contracost, şoferul necesar pentru aceste curse.
„Sunt convins că domnul primar va găsi o soluţie pentru a rezolva şi problema şoferului. Pentru că dincolo de diferenţe de abordare politică sau de altceva, aici vorbim de Şcoală, de elevi şi nu cred că este interes comun mai frumos decât să creem condiţii bune tinerei generaţii”, a precizat viceprimarul Puică.
Ar fi şi culmea ca toată lumea să fie bucuroasă că Şcoala are microbuz iar mijlocul de transport să stea înţepenit în curte…
D.VINCA