Veste bună de la viceprimarul Gavrilescu: Acces modern spre cel mai vechi schit din Piatra Neamț

Viceprimarul Bogdan Gavrilescu dă o veste bună enoriașilor dar și turiștilor și tuturor nemțenilor legați sentimental de unul din cele mai vechi schituri din Neamț: accesul spre lăcașul de pe Bâtca Doamnei a fost modernizat. Drumul betonat executat în această vară de către Primăria Piatra Neamț la solicitarea cetățenilor și a Preotului paroh Ștefan Diaconu a fost completat și de o investiție privată în zonă iar micuța bisericuță este acum mult mai accesibilă chiar și pentru persoanele cu probleme de sănătate care acum pot ajunge, indiferent de vremea de afară, la Schitul Doamna.

 

<<Cred ca toate drumurile duc către Dumnezeu! Schitul Doamna este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Moldova, aflându-se printre vechile biserici ce fac parte dintr-un patrimoniu neprețuit, de creație și suflet românesc. Acesta, fiind ridicat în anul 1790 de către ieromonahul Mitrofan, se evidențiază tocmai prin simplitate și dimensiunile reduse>>, spune viceprimarul Gavrilescu.

Investiția municipalității a fost apoi completată și de o cruce simbolică amplasată de Parohia respectivă. <<De asemenea, am decis acordarea de trei metri pătrați de teren, în dreptul podului de la Căprioara, unde Parohia Bâtca Doamnei s-a ocupat de construcția unei troițe. Este important să nu ne pierdem credința și să ne implicăm activ în viața socială și spirituală a comunității noastre>>, a mai punctat Bogdan Gavrilescu.

D.V.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns