VAD PENTRU CABINETELE PRIVATE / Alba-neagra cu Cardiologia din Policlinică

policlinica

* Conducerea Spitalului anunţase că după luna iunie, din cauza deficitului de medici, suspendă cabinetul de profil din Ambulatoriu * Prefectul cere găsirea de soluţii pentru continuare activităţii * DSP care respectarea unui ordin al ministrului care spune că e OBLIGATORIU ca secţia din spital să aibă corespondent în Ambulatoriu

Decizia conducerii Spitalului Judeţean Neamţ de a suspenda activitatea cabinetului de Cardiologie din Ambulatoriul Integrat al unităţii sanitare (aşa-numita Policlinică), de la finele lunii iunie (pe care mai există programări) stârneşte rumoare atât în rândul pacienţilor cât şi al autorităţilor.

Dincolo de faptul că, punerea în practică a respectivei măsuri ar împinge, efectiv, pacienţii spre cabinetele private, cronicii care nu au bani pentru consultaţii care costă 100 de lei ar fi mingi bune de pasat între UPU, secţia de profil din spital şi tot aşa. Adică sfânta bătaie de joc la adresa unor oameni care au contribuit o viaţă la sistemul asigurărilor de stat, problema lor de sănătate face parte din rândul celor din pachetul minim dar – management perfect, nu? – „nu sunt medici cardiologi”.

Prefectul de Neamţ a tras déjà un semnal de alarmă pe acest subiect grav, DSP Neamţ s-a conformat şi a făcut o semi-anchetă în care a constatat… motivele deja invocate de conducerea spitalului: că numărul de medici din spital e insuficient, că e scos un post la concurs dar nu vine nimeni, că e un rezident în an terminal care AR PUTEA fi cooptat apoi în echipa cardiologilor nemţeni.

În finalul adresei înaintată de DSP Instituţiei Prefectului, şefii de la DSP menţionează – aşa, timid, să nu se supere cineva – că „S-a recomandat conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ respectarea Ordinului MS 39/2008…”. Ordinul respectiv prevede, la art. 1, OBLIGATIVITATEA ambulatoriului de a avea cabinet medicale cu corespondent în specialităţile secţiilor sau compartimentelor.

În mod normal, o prevedere OBLIGATORIE nu se recomandă cu fineţe şi se cere imperative a fi respectată.
Rămâne de văzut dacă la Spitalul Judeţean Neamţ va mai funcţiona, din iulie încolo, cabinetul de Cardiologie din Policlinică…

D. VINCA

Background

Art. 1. – (1) Ambulatoriul integrat al spitalului, organizat în cadrul unităţilor sanitare cu paturi, asigură asistenţa medicală ambulatorie şi are în structură, obligatoriu, cabinete medicale de specialitate care au corespondent în specialităţile secţiilor şi compartimentelor cu paturi, precum şi cabinete medicale în alte specialităţi, după caz, pentru a asigura o asistenţă medicală complexă.

(Ministerul Sănătăţii Publice /  Ordin nr. 39/2008, din 16/01/2008 / Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 61 din 25/01/2008 / privind reorganizarea ambulatoriului de  specialitate al spitalului)