Vaccinarea anti-Covid începe și la Neamț! Vezi detaliile!

Vaccinarea anti-Covid începe și în județul Neamț până la finele anului 2020, anunță Prefectura Neamț.
Dozele de vaccin de la Pfizer  vot fi trimise de la București la Iași (centru regional) în data de 30 decembrie și apoi vor fi remise pentru Spitalul Județean Neamț (care va distribui și pentru Bisericani și Bicaz) și pentru spitalele din Roman și Tg. Neamț.

”În data 30 decembrie vaccinurile vor ajunge la Iași. Acesta fiind centrul regional distribuția se va realiza de aici către toate județele din zona Nord-Est. Vaccinurile care vor ajunge se vor aloca spitalelor din județul Neamț: Spitalul Municipal Roman și Spitalul Târgu Neamţ, iar la Piatra Neamţ pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Neamţ care are în arondare și spitalul de la Bisericani și Spitalul Bicaz. Se va vaccina cu prioritate tot personalul din spital care dorește”, a precizat Eliza Hopșa, purtătorul de cuvânt al Prefecturii Neamț.

În această fază se va vaccina (la cerere) doar personalul medical din unitățile sanitare din Neamț. Urmează vaccinarea persoanelor din centre, dar și a personalului de aici, a persoanelor cu vârsta peste 65 ani și a bolnavilor cronici, urmând ca în etapa a doua să fie și cadrele didactice, personalul din Ministerul Afacerilor Interne (ISU, Poliție, Jandarmerie), precum și din alte instituții unde personalul lucrează în prima linie.

D.V.