V-au spus pofesorii? ELEVII POT CONTESTA NOTELE!

eleva

Elevii şi părinţii au dreptul de a contesta rezultatele evaluărilor de la clasă, solicitând învăţătorului sau profesorului să le justifice în termen de cinci zile de la comunicare, potrivit Regulamentului de organizare a unităţilor din preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial.

Elevul sau, după caz, părintele, tutorele sau susţinătorul legal are dreptul de a contesta rezultatele evaluării, solicitând cadrului didactic să justifice rezultatele acesteia, în prezenţa elevului şi a părintelui, tutorelui sau susţinătorului legal, în termen de cinci zile de la comunicare.

În situaţia în care argumentele prezentate de cadrul didactic nu sunt considerate satisfăcătoare, elevul sau părintele, tutorele sau susţinătorul legal poate solicita, în scris, directorului unităţii de învăţământ, reevaluarea lucrării scrise. Nu se poate solicita reevaluarea probelor orale sau practice.

Pentru soluţionarea cererii de reevaluare, directorul va desemna două cadre didactice de specialitate, din unitatea de învăţământ, care nu predau la clasa respectivă şi care vor reevalua lucrarea scrisă. Media notelor acordate separat de cele două cadre didactice este nota rezultată în urma reevaluării. În cazul învăţământului primar, calificativul este stabilit, prin consens, de către cele două cadre didactice.

În cazul în care diferenţa dintre nota iniţială, acordată de cadrul didactic de la clasă şi nota acordată în urma reevaluării, este mai mică de un punct, contestaţia este respinsă şi nota acordată iniţial rămâne neschimbată. În cazul în care diferenţa dintre nota iniţială şi nota acordată în urma reevaluării este de cel puţin de un punct, contestaţia este acceptată. Calificativul sau notele obţinute în urma contestaţiei, rămân definitive.

V.N.

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns