Nemțenii au nevoie să fie reprezentați de oameni curajoși, responsabili și loiali lor. USR are soluții pentru un trai mai bun acasă, în Neamț.
În programul de guvernare al USR (aici: https://usr.ro/program-guvernare-2024/) se regăsesc măsuri prin care să oprim risipa banilor publici, iar românii să aibă acces la servicii de calitate, la mâncare sănătoasă — din agricultura locală, la energie și alte utilități, la prețuri decente, care să nu le golească buzunarele, și la medici de familie, precum și la medicamente pentru vârstnici, cu costuri plafonate.
USR poate să facă toate aceste lucruri și a demonstrat deja asta. În doar opt luni de guvernare, USR a fost partidul care a făcut dreptate regiunii nord-est a țării, negociind atragerea de fonduri europene pentru autostrăzile A7 și A8, dar și pentru construirea unui sediu nou al Spitalului Județean Neamț.
Vrem să continuăm proiectele bune pentru nemțeni și avem deja soluții pentru cele mai arzătoare probleme ale județului, alături de o echipă de oameni competenți.
Mai mult decât atât, România se află astăzi într-un moment critic al istoriei sale postdecembriste. După ani de promisiuni neîmplinite, scandaluri de corupție și o guvernare bazată pe interese de grup, coaliția așa-zisei „stabilități” ne-a dus în bezna democrației: instituții slăbite, justiție subordonată, ignorarea voinței cetățenilor. În acest context, USR rămâne susținătorul ferm al drumului proeuropean al României.
Hai duminică la vot să apărăm democrația! Fiecare vot contează. Am văzut deja asta. Hai să nu le dăm motiv celor de la Kremlin să deschidă șampaniile.
Duminică, 1 decembrie, votează USR, poziția 1 pe buletinul de vot!
CMF 11240015